Intr-o zi de 17 august, in 1982, primul CD (compact disc) iesea din uzinele din Hanovra (Germania), declansand o revolutie in lumea muzicii, la nivel mondial. Discul compact este un disc optic folosit pentru a stoca informatii de natura foarte diversa in format digital, creat initial pentru inregistrari audio. Discul se numește optic dupa procedeul de inregistrare (scriere) și redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumina laser focalizat. Spre deosebire de discurile de patefon și discurile dure, CD-urile sunt inregistrate pe o singura fata. Preocuparile in acest domeniu s-au consemnat indeosebi dupa anul 1980, in urma unei intelegeri intre doua renumite companii. Pana la aceasta data fiecare dintre aceste doua companii realizase, dupa propriile conceptii și tehnologii, diferite variante de CD-uri, insa abia in anul 1982, ca urmare a intelegerii stabilite, ele au definitivat standardul actualelor CD-uri. Din anii 1990, CD-ul a eliminat de pe piata discul de vinil, utilizarea sa extinzandu-se la noi aplicatii, precum CD-Rom si DVD. In 25 de ani, peste 200 de miliarde de CD-uri au fost vandute in intreaga lume. La inceput, CD-ul a fost utilizat pentru inregistrarea albumului “The Visitors” de ABBA, o formatie-vedeta a studiourilor Polygram si la inregistrarea unei simfonii de Richard Strauss sub bagheta lui Herbert von Karajan. De altfel, amatorii de muzica clasica au fost mai entuziasti in ceea ce priveste CD-urile decat pasionatii de muzica pop sau rock si, potrivit previziunilor producatorilor, mai inclinati sa achizitioneze CD-uri, care costau mai mult decat discurile de vinil. Inregistrarile pe CD au relevat sunete imperceptibile pe discurile de vinil. Utilizarea CD-ul a evoluat lent. Iar in 1985, unul dintre cele mai populare grupuri ale momentului, Dire Straits, a realizat albumul “Brothers in Arms”, primul inregistrat exclusiv digital. Albumul s-a vandut in peste un milion de exemplare si a consacrat CD-ul drept suportul de viitor pentru muzica.