Intr-o zi de 16 septembrie, in 1836, Domnul Tarii Romanesti, Alexandru D. Ghica, instituia ca moneda a tarii, leul, unitate teoretica de cont, echivalentul a 60 de parale. Era pentru prima data cand se vorbea clar despre actuala moneda oficiala a Romaniei in calitate de nucleu al unui sistem monetar. Cu precadere in secolul al XlX-lea, pe teritoriul celor trei provincii romanesti circulatia monetara cunostea o mare diversitate, nelipsind din peisaj monedele vest-europene ale momentului, precum si talerul-leu olandez, o foarte frumoasa si apreciata moneda in zona de influenta a Imperiului otoman. Talerul olandez, care avea gravat pe el un leu, era foarte iubit, astfel ca in Balcani nu trei state, Albania si Bulgaria, alaturi de Romania, au o moneda nationala al carei nume inseamna leu, adica leka si leva. Numele talerului-leu vine de la imaginea heraldica a nobilului care caracteriza moneda. Dar nu numai balcanicii sau otomanii au apreciat moneda olandeza. Ea a ajuns pe continentul american, odata cu spaniolii, dar acolo, spre deosebire de romanii care au pastrat leul din denumire, s-a preferat talerul, care a devenit, prin tot felul de rostogoliri lingvistice, dolarul de astazi. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a carui dubla alegere in fruntea principatului Moldovei si a celui numit Tara Romaneasca sau Muntenia a pus bazele unificarii romanesti, intentiona sa creeze o moneda a noului stat numita roman sau romanat, insa abia venirea lui Carol l pe tronul Principatelor a fost urmata de lansarea monedei cu numele traditional de leu. La inceput teoretic, apoi si practic. Primii lei romanesti au fost, de fapt, subdiviziunea banilor, de 1, 2, 5 sau 10 bani, batuti in Anglia, in 1867. In 1870 aparea si leul de argint, iar 7 ani mai tarziu si bancnotele. Leul romanesc era deja o moneda serioasa, mai avea nevoie de o banca proprie. A fost si ea infiintata in 1880.