Intr-o zi de 3 martie, in 1891, la propunerea Federatiei Irlandeze de Fotbal, era acceptata oficial o noua sanctiune – lovitura de pedeapsa sau penalty-ul – care urma sa intre in vigoare din sezonul urmator. In fata fiecarei porti se afla o suprafata a terenului, denumita suprafata de pedeapsa (popular, "careul de 16m"). Aceasta suprafata este formata din: linia de poarta; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poarta (la 16,5 m distanta de bara portii) si inainteaza 16,5 m in interiorul terenului; linia ce uneste ce le 2 linii anterior explicate. Aceasta suprafata indeplineste mai multe functii. Cea mai importanta este aceea de a delimita locul pana la care portarul poate juca mingea cu mana. Deasemenea, un eventual fault al unui aparator asupra unui atacant advers in aceasta suprafata se va penaliza, de obicei, cu o lovitura libera directa - lovitura de pedeapsa (penalty). La inceput, penalty-ul putea fi acordat numai dupa ce se cerea si opinia echipei sanctionate, iar lovitura de pedeapsa putea fi executata de la orice punct de 11 metri paralel cu poarta. In nota federatiei engleze de fotbal era mentionat si faptul ca jucatorul care executa penalty-ul putea sa atinga mingea o singura data, iar portarul se putea apropia pana la o distanta de 5,5 metri de executant. Penalty-ul este reglementat pe site-ul oficial al FIFA prin legea 12 (din cele 17 legi ale jocului, legi care se aplica la toate nivele fotbalistice, chiar daca prefata regulamentului permite federatiilor nationale sa modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.). In unele competitii, daca meciul se incheie la egalitate, se joaca inca 2 reprize de prelungiri, de cate 15 minute fiecare. Daca si dupa acestea scorul ramane egal, se executa lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa invingatoare. Golurile inscrise din aceste penalty-uri nu se iau in considerare la rezultatul final.