Ce are atât de special un colet care conține exact lucrul pe care știm că l-am cumpărat? Este o bucurie a vieții moderne pe care bunicile noastre, probabil, nu l-ar fi înțeles. Sună telefonul, pe ecran apare un număr necunoscut și, în loc să-l lăsăm să sune, cum facem de obicei când ne temem că urmează să ni se vândă un abonament sau să fim întrebați dacă avem două minute pentru un sondaj, răspundem imediat, sperând să auzim:
- Bună ziua, curierul. Sunteți la adresă?
- Sunt! Sunt foarte la adresă! Sunt CEL MAI la adresă!
De fapt, plăcerea începe din momentul în care am primit mesajul „Coletul dumneavoastră este în curs de livrare”. Simțurile mele se ascut, stau cu ochii pe telefon și cu urechile ciulite la sonerie. Ceea ce este cam absurd, dacă stăm să ne gândim, pentru că nu vine nimic misterios. Nu e vreo moștenire de la o mătușă necunoscută din America și nici un premiu surpriză pe care l-am câștigat.
Eu am comandat obiectul, știu cât a costat, ce culoare are și ce dimensiuni are. Probabil i-am citit recenziile și am mărit fotografiile de suficiente ori încât să-l pot identifica dacă l-aș zări purtat de altcineva, pe stradă.
Și totuși, când ajunge, apare acel mic fior de Crăciun, de parcă aș primi un cadou.
Fenomenul este cu atât mai simpatic cu cât cumpărăturile online au reușit să transforme o tranzacție banală într-o poveste în mai multe episoade. Mai întâi vine confirmarea comenzii, apoi aflăm că a fost procesată, după aceea că a părăsit depozitul, că a fost preluată de curier și, în sfârșit, că „se află în curs de livrare”. Să zicem că sunt eu mai ciudată. Dar știu oameni super raționali care verifică trackingul unui colet la câteva ore după ce l-au comandat, deși știu foarte bine că nu are cum să fi ajuns între timp la ușa lor.
O parte din bucurie se întâmplă înainte
Psihologia are o explicație drăguță pentru acest tip de nerăbdare: nu ne bucurăm doar de lucrurile plăcute, ci și de anticiparea lor. Uneori, faptul că știm că urmează ceva bun devine el însuși o sursă de plăcere, poate chiar mai intensă sau mai de durată decât bucuria de a intra în posesia obiectului.
Dacă ne uităm atent, facem asta tot timpul. Vacanța începe într-un fel în ziua în care cumpărăm biletele, nu în momentul în care ajungem la aeroport. Concertul începe când reușim să prindem biletele și ne imaginăm deja seara respectivă. O cină la restaurant poate deveni plăcută cu câteva zile înainte, doar pentru că știm că vineri seara mergem acolo. Emoția Crăciunului începe încă de când începem să luăm cadouri pentru ceilalți.
Cumpărăturile online funcționează după același principiu, doar că într-o versiune miniaturală și foarte accesibilă. Din momentul în care am apăsat „Finalizează comanda”, avem ceva de așteptat. Iar într-o săptămână obișnuită, alcătuită din serviciu, cumpărături, trafic, facturi, rufe și întrebarea eternă „ce mâncăm în seara asta?”, un eveniment mic care urmează să se întâmple miercuri poate fi surprinzător de plăcut.
Cadoul pe care ți-l trimite versiunea ta de acum trei zile
Mai există o particularitate a cumpărăturilor online care mi se pare foarte simpatică. Într-un magazin, cumpărarea și primirea sunt bucățele din același moment: vezi bluza, o probezi, o plătești și pleci cu ea. Online, timpul separă cele două experiențe.
Eu, cea de luni, comand ceva pentru mine, cea de joi.
Tehnic, sigur că sunt aceeași persoană, dar emoțional apare o mică distanță. Mai ales dacă între timp am avut trei zile aglomerate și aproape am uitat ce comandasem, moment în care experiența devine și mai bună. Cine mi-a trimis mie ceva? Ah, eu. Ce femeie atentă!
Coletul este un cadou de la noi pentru noi, dar care vine cu suficientă întârziere încât creierul să accepte mica farsă.
Comercianții au înțeles foarte bine cât de important este mecanismul acesta. De aceea, unele produse nu mai vin pur și simplu într-o cutie, ci într-un mic spectacol: hârtie fină, sticker, panglică, bilețel, o mostră pe care nu ai cerut-o și care valorează probabil trei lei, dar care îți produce o bucurie complet disproporționată.
Internetul a dus lucrurile și mai departe, inventând cultura de unboxing. Dacă i-am fi explicat cuiva acum 30 de ani că, în viitor, milioane de oameni se vor uita de bunăvoie și nesiliți de nimeni la alți oameni care deschid cutii, probabil ar fi presupus că omenirea s-a țicnit. Și totuși funcționează, tocmai pentru că desfacerea prelungește puțin anticiparea. Mai există o secundă de „hai să vedem”, chiar și atunci când știm foarte bine ce urmează să vedem.
Nu cumpărăm doar obiectul, ci și senzația
Același mecanism care ne face să zâmbim când vine curierul ne poate împinge și să cumpărăm mai mult decât avem nevoie.
Probabil că mulți am avut perioade în care „trebuia să vină mereu ceva”. Luni o cremă, miercuri o carte, vineri un tricou, săptămâna următoare o pereche de pantofi. Când nu mai este nimic pe drum, apare aproape senzația că lipsește ceva din săptămână, din calendarul micilor bucurii.
Cumpărăturile astea mărunte devin mici evenimente și, mai ales când viața este repetitivă sau suntem obosiți, noutatea lor este reconfortantă. Nu este cazul să transformăm asta într-o tragedie morală și nici să ne certăm pentru fiecare colet care ne face plăcere. Dar merită, din când în când, să ne întrebăm ce cumpărăm de fapt: obiectul sau mica doză de anticipare care vine odată cu el?
Diferența se vede foarte bine după ce coletul a ajuns. Dacă lucrul respectiv este purtat, citit, folosit și ne bucură luni întregi, probabil am făcut o cumpărătură bună. Dacă după două zile abia ne mai amintim unde l-am pus, există șanse ca partea cea mai plăcută să fi fost, de fapt, așteptarea.
Cum păstrăm bucuria fără să transformăm casa în depozit
Cel mai simplu truc pe care îl știu este și cel mai puțin spectaculos: să nu cumpărăm imediat ce ne cade cu tronc un obiect. Nu trebuie să devenim asceți și nici să ne ștergem aplicațiile de shopping. Este suficient să punem lucrul respectiv în coș și să ne vedem de viață până a doua zi.
Dacă a doua zi îl vrem la fel de mult, foarte bine. Dacă, însă, deschidem coșul virtual și ne întrebăm de ce ni s-a părut absolut necesară o vază verde în formă de varză, tocmai am economisit niște bani și, eventual, niște explicații către noi înșine.
Pentru lucrurile mai scumpe funcționează foarte bine și o listă de dorințe. Există o diferență mare între „mi-a apărut asta aseară pe Instagram și acum vreau și eu” și „mă gândesc la asta de două luni”. Timpul filtrează eficient dorințele care chiar ne aparțin de cele pe care algoritmul ni le-a pus în brațe la ora 11 noaptea.
Și mai există un truc care nu are legătură cu a cumpăra mai puțin, ci cu a ne bucura mai mult de ce cumpărăm: să nu tratăm deschiderea coletului ca pe o operațiune vamală desfășurată în lift. Dacă tot ne place momentul, putem să-i acordăm cinci minute. Să ajungem acasă, să lăsăm geanta, să deschidem pachetul, să probăm lucrul, să-l așezăm unde îi este locul și, mai ales, să-l folosim.
Pare banal, dar aici se pierde uneori din firul logic al poveștii. Suntem foarte buni la a dori lucruri, foarte buni la a le comanda și foarte buni la a le aștepta, dar nu întotdeauna la fel de buni la a ne bucura de ele după ce au intrat în viața noastră.
Poate acesta este și cel mai bun antidot pentru cumpărăturile făcute doar pentru mica emoție a coletului: să mutăm plăcerea dinspre „urmează să vină” spre „uite ce bine că am asta”.
Să purtăm rochia, nu să o lăsăm cu eticheta pe ea, așteptând în dulap o ocazie specială. Să citim cartea, nu doar să o așezăm frumos în teanc sau pe post de suport de pahar pe noptieră. Să terminăm crema înainte să înceapă următoarea expediție de explorare prin magazinele online.
Pentru că nu trebuie să renunțăm la micile bucurii, fie ele și superficiale, ale vieții moderne doar fiindcă am înțeles cum funcționează. Putem ști perfect că nu există Moș Crăciun, că noi am ales produsul, noi l-am plătit și noi am completat adresa. Putem chiar să știm exact ce se află în cutie și tot să ne bucurăm când sună telefonul și auzim vocea aceea atât de ușor de recunoscut:
-Bună ziua, curierul. Sunteți la adresă?
Foto: Freepik
