Raportul din 2025 al OMS subliniază că izolarea socială a atins un prag semnificativ, afectând unul din șase oameni de pe glob. Singurătatea a devenit astfel o cauză implicată în decesul prematur cu o rată asemănătoare fumatului. Tot OMS atrage atenția asupra epuizării cronice într-o cultură a muncii fără pauză care sfârșește aproape întotdeauna în burnout.
Dincolo de aceste două probleme, care afectează sănătatea psihică și fizică a individului, unul dintre cele mai relevante studii de încredere socială (Edelman Trust Barometer 2026) descrie amploarea unui fenomen îngrijorător în care oamenilor le scade încrederea unul în celălalt și astfel se retrag în insule, în bule, care polarizează puternic. Consecințele acestui fenomen se întind de la rigidizare intelectuală, rezistență la schimbare și erodarea optimismului până la scăderea capacității de a rezolva probleme în comun, șubrezirea democrației și adâncirea inegalităților.
Acestea sunt trei dintre problemele actuale majore cu care se confruntă individul, ca parte, și societatea, ca întreg. În căutarea soluțiilor la aceste probleme, Natura s-a dovedit un cadru ce ne poate inspira și, în același timp, ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi.
Recifele de corali – infrastructuri ale conexiunii sociale
Lupii singuratici au mai puține șanse de supraviețuire, ceea ce e o regulă generală pentru toate speciile care trăiesc în grupuri mai mari sau mai mici, cum sunt și oamenii. Dincolo de asta, ciclul vieții se desfășoară în interacțiunea dintre specii. Priviți un fluture așezat pe o floare. În timp ce insecta se hrănește cu nectarul, planta este polenizată, adică se reproduce. Metabolismul și reproducerea sunt elementele esențiale ale vieții.
În interacțiunea dintre fluture și floare am putea spune că e viața însăși. Fără floare, fluturele nu se poate hrăni și, fără polenizator, planta nu se poate înmulți.
În acest context, interacțiunea socială, și dincolo de asta, relația dintre oameni și alte elemente ale viului, sunt procese esențiale pentru supraviețuire și pentru starea de bine. OMS ne spune că menținerea unei rețele de conexiuni sociale nu este doar responsabilitatea indivizilor, ci și a instituțiilor publice, care au datoria să organizeze în localități și în jurul acestora o infrastructură a conexiunii sociale, programe și servicii care să inițieze și să mențină conexiunile, așa cum, în recifele de corali, există adevărate stații unde peștii curățători așteaptă alți pești, mai mari, care vin să le fie curățați solzii în cadrul acestor interacțiuni. Aceste stații sunt puncte esențiale în recif, acolo unde au loc interacțiuni atât între indivizii din aceeași specie, cât și între cei din specii diferite. Natura nu-i decât o incredibilă lecție a felului în care se formează și se cultivă conexiunile elementelor ei.
Anotimpurile și dreptul la deconectare
Natura ne dictează dintotdeauna un anumit ritm, care stă la baza funcționării sistemului hipercomplex ce o caracterizează. Astfel, avem zone unde cele patru anotimpuri se succed într-un ciclu nesfârșit, și altele în care sezoanele, ploios și secetos, își dau scena unul altuia, toate pentru a determina un timp al exuberanței, al tumultului, al spectacolului și vitalității, și un timp al retragerii, al pauzei, al așteptării, al liniștii.
Așa cum mușchii nu se pot reface în timpul antrenamentului și este nevoie de un răgaz, de o pauză, vitalitatea organismelor nu se poate reface în plină activitate, ci are nevoie de un moment de liniște, de încetinire, oprire ori pauză. Ciclicitatea Naturii ne-a descris mereu acest „drept al vieții de a lua o pauză”, pe care recent l-au adoptat și oamenii din multe țări precum Franța, Belgia, Italia, Portugalia, Luxemburg, ca un mecanism de protecție împotriva suprasolicitării și a burnoutului, un drept fundamental, pe care l-au numit „dreptul la deconectare”. Trebuie doar să privim Natura ca să înțelegem că acest drept al răgazului, al pauzei, este de fapt un element esențial, un gest firesc al Marelui Ciclu.
Teoria contactului intergrup și conectivitatea ecosistemelor
Studii recente au demonstrat că, în fața efectelor încălzirii globale, ecosistemele sunt cu atât mai reziliente cu cât sunt mai bine conectate între ele. Eficiența zonelor de protecție și conservare crește atunci când acestea fac parte dintr-o rețea. Astfel, izolarea „insulelor de viață” le fragilizează în fața schimbărilor de mediu. Această descoperire a devenit importantă în ecologie, și multe dintre măsurile luate în conservarea Naturii țin de păstrarea și refacerea conectivității ecosistemelor.
Ca parte a Naturii, societatea umană este formată din comunități care, cu cât sunt mai conectate între ele, cu atât pot face mai bine față amenințărilor precum dezinformarea, războiul hibrid, extremismul și așa mai departe.
Astfel, „teoria contactului intergrup” arată că expunerea directă, structurată și susținută la persoane cu opinii diferite, din comunități diferite, reduce polarizarea și crește eficiența dezbaterilor, contribuind la menținerea democrației și la buna funcționare a societății, așa cum, în Natură, conectivitatea ecosistemelor diferite ajută la buna funcționare a lor și le crește reziliența în fața schimbărilor și amenințărilor din mediu.
Multe dintre problemele actuale vin din felul în care societatea, în evoluția ei, a uitat de principiile fundamentale ale Naturii, și e important să conștientizăm că, redescoperind Natura, putem găsi soluții și borne ce ne pot ghida. Natura rămâne, dincolo de toate, sursa și resursa noastră de speranță.
Alexandru Stermin predă la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai cursuri de Anatomie comparată a vertebratelor, Ecologie umană, Etologie, Neurobiologie şi evoluţia creierului şi Bioetică. Este biolog şi explorator; a participat la expediţii în jungla Americii de Sud şi în Siberia şi a fost bursier la Universitatea din Greifswald şi la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. De asemenea, este lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul Cum să înţelegem mai bine relaţia Om–Natură.
