6 tehnici care fac comunicarea mai ușoară cu un adolescent

Vine o zi când începi să observi că poveștile pe care copilul tău ți le spunea pe nerăsuflate, imediat ce intra pe ușă, au devenit răspunsuri scurte. Încă îți vine să îl întrebi totul, să afli ce l-a bucurat, cine l-a supărat și ce îl preocupă, dar uneori primești doar un „bine”, urmat de ușa camerei care se închide. Îți este dor de ușurința cu care vorbeați și poate te întrebi când a început să fie atât de greu să ajungeți unul la celălalt. Copilul tău crește, iar odată cu el se schimbă și felul în care are nevoie să îi fii aproape.

Sunt mama a doi băieți și știu că, dincolo de ceea ce cunoaștem despre comunicare, există conversațiile de acasă, în care suntem obosiți, îngrijorați sau prea grăbiți să îndreptăm lucrurile. Ne dorim să îi pregătim pentru viață și ajungem uneori să explicăm atât de mult, încât nu mai rămâne loc pentru ceea ce au ei de spus. Alteori, o întrebare pornită din grijă este auzită ca o verificare, iar o recomandare bine intenționată devine începutul unei dispute. Tocmai în asemenea momente merită să ne întrebăm ce am putea schimba în felul în care ne apropiem de ei și începem discuția.

Ce am aflat despre adolescenți

Lucrez mult cu adolescenții și am învățat multe de la ei, inclusiv să am mai multă înțelegere, să ascult cu răbdare și să îmi argumentez punctul de vedere, fără să presupun că experiența mea de adult este un motiv suficient pentru a-mi da dreptate. Discuțiile cu ei îmi reamintesc cât de important este să explicăm de ce cerem anumite lucruri și să fim dispuși să ascultăm și argumentele lor.

Putem începe prin a ne înțelege propriile reacții, a asculta cu mai multă răbdare și a exprima clar ceea ce ne preocupă, fără reproșuri. Sunt lucruri pe care le exersăm și în dezvoltarea personală, prin autocunoaștere, ascultare atentă, empatie și comunicare asertivă, și pe care le putem aduce în conversațiile de acasă. Din aceste principii se desprind cinci practici care ne pot ajuta să ne facem auziți și să înțelegem mai bine ce încearcă adolescentul să ne transmită.

1. Observă-te pe tine

Un prim pas este să observi ce se întâmplă cu tine înainte să răspunzi. Când adolescentul își dă ochii peste cap sau îți vorbește pe un ton care te deranjează, poți interpreta imediat reacția lui ca pe o lipsă de respect. Din acel moment, discuția despre teme sau despre ordine riscă să adune toate nemulțumirile din ultima vreme. O scurtă pauză te poate ajuta să separi ceea ce s-a întâmplat de ceea ce ai presupus. Întreabă-te ce te-a deranjat concret și ce ai nevoie să clarificați. Dacă simți că vei ridica tonul, poți spune că ai nevoie de câteva minute și că veți relua discuția după cină. Este important să revii la momentul stabilit, pentru ca pauza să nu devină o problemă lăsată în suspensie.

2. Rămâi la obiect

Mai departe, ajută să vorbești despre comportamentul concret și să formulezi o cerere clară. Când îi spui că este iresponsabil sau că niciodată nu se ține de cuvânt, îi este ușor să intre în apărare și să înceapă să îți demonstreze contrariul. Dacă a întârziat, rămâi la situația respectivă. Poți spune că a ajuns cu o jumătate de oră după ora convenită, că te-ai îngrijorat pentru că nu aveai vești și că îi ceri să te anunțe când își dă seama că nu poate ajunge la timp. Astfel, știe ce te-a afectat și ce aștepți de la el. Ai grijă și la formulările care par să exprime o emoție, dar conțin un reproș. 

„Simt că nu îți pasă de mine” îi atribuie o intenție; „m-am îngrijorat când nu am primit niciun mesaj” descrie experiența ta.

3. Verifică dacă ai înțeles

O altă practică utilă este să verifici dacă ai înțeles înainte să oferi soluții. Când îți povestește despre o neînțelegere cu un prieten sau despre o dificultate la școală, probabil îți vin repede în minte câteva lucruri pe care ar trebui să le facă. Lasă-i însă timp să termine și încearcă să afli ce a contat pentru el în acea situație. Poți spune că, din ceea ce îți povestește, pare să îl fi deranjat faptul că nu a fost ascultat, apoi îi poți lăsa loc să confirme sau să te corecteze. Întreabă-l dacă vrea să îl asculți în continuare sau să căutați împreună o soluție. Înțelegerea perspectivei lui poate exista și atunci când nu ești de acord cu felul în care a reacționat.

4. Pune întrebările potrivite

Contează mult și întrebările pe care le alegi. „De ce nu poți să fii și tu mai organizat” exprimă nemulțumirea, dar oferă puțin spațiu pentru reflecție. „Ce ți-a încurcat programul astăzi?” sau „Ce ai putea face diferit mâine?” îl invită să privească mai atent situația și să se gândească la propriile opțiuni. Pune câte o întrebare și așteaptă răspunsul, fără să completezi imediat tăcerea cu alte întrebări sau cu explicația ta. Uneori, are nevoie de timp pentru a înțelege el însuși ce s-a întâmplat. Dacă a greșit, discutați despre consecințe și despre ce poate repara, fără să transformați greșeala într-o etichetă despre cine este.

5. Oferă alegeri reale 

A cincea tehnică presupune să îi oferi alegeri reale în interiorul unor limite clare. Adolescentul are nevoie de ocazii în care să decidă și să își asume ceea ce a ales. În privința responsabilităților din casă, de exemplu, puteți conveni ce are de făcut și până când, lăsându-i posibilitatea să își organizeze timpul. Variantele oferite trebuie să fie acceptabile pentru tine, iar alegerea lui să fie respectată. Explică pe scurt de ce este necesară o regulă, ascultă și propunerea lui și clarificați ce ați stabilit. Atunci când o limită ține de siguranță, spune acest lucru calm și ferm, păstrând disponibilitatea de a-i asculta nemulțumirea.

6. Apreciază sincer

O altă tehnică de comunicare este aprecierea descriptivă, prin care îi spui adolescentului ce ai observat și de ce contează pentru tine. Atunci când își respectă o promisiune sau contribuie la o activitate a familiei, poți exprima concret acest lucru. De exemplu, îi poți spune că ai apreciat că te-a anunțat despre schimbarea programului și că astfel v-a fost mai ușor să vă organizați. Evită să adaugi imediat un reproș, precum „dacă ai face mereu așa...”, deoarece aprecierea se transformă într-o nouă nemulțumire. Oferită sincer, fără exagerări și fără comparații, această formă de comunicare îi arată că observi și ceea ce face bine, iar conversațiile voastre lasă loc și recunoașterii eforturilor lui.

Toate aceste practici au mai mult loc să se dezvolte într-o relație în care vorbiți și despre lucrurile care îi fac plăcere. Arată interes pentru muzica lui, pentru o activitate pe care o îndrăgește sau pentru ceva ce vrea să îți arate, chiar dacă nu face parte dintre preocupările tale. O plimbare, un drum împreună sau pregătirea mesei pot lăsa loc unor conversații care se leagă firesc. Dacă îți spune ceva important, încearcă să lași telefonul deoparte și să îi oferi atenția ta.

Un proces, nu un singur pas

Vor exista și discuții care nu ies așa cum ți-ai dorit. Poți recunoaște că ai ridicat tonul, că ai întrerupt sau că ai spus ceva nedrept, fără să renunți la limita pe care ai stabilit-o. Îți poți cere scuze pentru felul în care ai vorbit și puteți reveni la problema care trebuie rezolvată. Prin asemenea gesturi, îi arăți cum se poate repara o conversație și cum se poate păstra respectul chiar și într-un dezacord.

Poate că adolescentul tău nu îți va povesti în fiecare zi tot ce trăiește și poate că uneori veți avea nevoie de mai multe încercări pentru a vă înțelege. Ceea ce poți construi, conversație după conversație, este încrederea că poate veni spre tine și cu o greșeală, cu o neliniște sau cu o părere diferită. Iar când va începe să îți spună ceva, chiar într-un moment în care nu te așteptai, disponibilitatea ta de a-l asculta va conta.

Căile comunicării sunt încurcate

Îmi amintesc că, la o întâlnire de consiliere de grup cu adolescenții, le sugerasem să le lase și ei părinților câte un bilețel sau un mesaj atunci când nu apucă să se vadă. Câteva cuvinte simple, de felul „am plecat la școală”, „să ai o zi bună”. Pot fi un gest de apropiere într-o dimineață grăbită.

Săptămâna următoare, Alex ne-a povestit că îi lăsase mamei un mesaj în care îi spusese că o iubește. Surprinsă, mama s-a gândit imediat că se întâmplase ceva, așa că l-a sunat în prima pauză să îl întrebe ce face și dacă este bine. Alex i-a spus că este la școală și că totul este în regulă, dar nu a reușit să o liniștească. În a doua pauză, telefonul a sunat din nou, iar discuția a devenit mai serioasă. „Alex, dacă ai făcut ceva, trebuie să ne spui. Noi suntem părinții tăi, te putem ajuta și te iubim necondiționat”. El a încercat din nou să o asigure că nu se întâmplase nimic. „Mama, sunt bine, sunt la școală, totul este în regulă. Tu ești bine?”  În a treia pauză, mama l-a întrebat direct. „Alex, te rog să îmi spui ce s-a întâmplat, că nu mi-ai lăsat tu un bilețel că mă iubești degeaba!”

Ne-am amuzat împreună ascultând povestea lui, dar întâmplarea mi-a rămas în minte. Îi încurajăm pe adolescenți să își exprime afecțiunea, iar când o fac într-un fel cu care nu suntem obișnuiți, uneori ne vine greu să primim gestul fără să căutăm o explicație. Din dorința de a ne asigura că sunt bine, putem trece pe lângă ceea ce tocmai ne-au oferit. Și noi, adulții, avem de învățat să primim un mesaj frumos cu bucurie și cu un simplu „mulțumesc, și eu te iubesc”.

Gabriela Mocanu este trainer, specialist în dezvoltare personală, consiliere și coaching, cu experiență în formarea profesională a adulților, dezvoltarea carierei și managementul de proiect. Lucrează cu tineri, adulți, specialiști, antreprenori și persoane aflate în procese de schimbare sau reconversie profesională, susținând dezvoltarea competențelor personale și profesionale prin programe de formare, sesiuni de coaching și consiliere, workshopuri și proiecte educaționale. Activitatea sa îmbină două direcții complementare: dezvoltarea oamenilor și dezvoltarea proiectelor. Experiența în managementul de proiect îi permite să integreze în programele de formare nu doar concepte și instrumente teoretice, ci și exemple concrete desprinse din planificarea, implementarea și coordonarea proiectelor.

Foto: Magnific