De multe ori, când facem cumpărături, nu dăm banii pe un obiect, ci pe promisiunea unei stări: că vom fi mai frumoase, mai importante, mai iubite sau, pentru câteva clipe, mai puțin singure. Când cumpărăturile devin principala cale prin care ne liniștim emoțiile, este posibil ca în spatele lor să existe o nevoie care nu a fost încă ascultată.
Ușa dulapului refuză să se mai închidă.
O împingi ușor, muți câteva umerașe, îndoi mâneca unei bluze și așezi mai bine cutiile de pe raftul de sus. Sunt haine pe care nu le-ai purtat niciodată, pantofi care încă păstrează hârtia în interior și o rochie cu eticheta prinsă de tiv. Unele au fost cumpărate la reducere. Altele, după o zi grea. Câteva au venit odată cu promisiunea că, atunci când le vei purta, te vor aduce mai aproape de femeia care ți-ai dori să devii.
Și totuși, în fața dulapului plin, apare gândul cunoscut:
„Nu am nimic.”
Poate că nu despre haine este vorba.
Fiecare obiect a intrat în viața ta purtând o promisiune. Bluza urma să-ți dea mai multă încredere. Geanta trebuia să confirme că ai reușit. Crema promitea să țină timpul la distanță. Aparatul pentru casă avea să aducă, în sfârșit, ordinea și liniștea pe care nu reușeai să le găsești înăuntrul tău. Pentru câteva clipe, chiar a funcționat.
În momentul în care ai ales produsul și ai apăsat butonul de plată, ai simțit entuziasm, putere și anticipare. Era ca și cum ai fi cumpărat nu un lucru, ci un mic fragment dintr-un viitor în care urma să te simți mai bine.
Numai că promisiunea s-a stins înainte să desprinzi eticheta.
Obiectul a rămas, dar starea pe care trebuia să o aducă a dispărut. În locul ei au venit, în schimb, vinovăția, rușinea și hotărârea că data viitoare vei fi mai atentă. Până când o altă nevoie nerostită va începe să doară.
Dependența de shopping nu vorbește, de cele mai multe ori, despre o iubire prea mare pentru haine, obiecte sau reduceri. Vorbește despre încercarea de a obține, prin ceva ce poate fi ales, plătit și dus acasă, o stare interioară pe care nu știm încă să ne-o oferim altfel.
Pentru că, uneori, dulapul este plin, dar partea din noi care așteaptă să fie văzută a rămas goală.
Ce este dependența de shopping și cum o recunoaștem?
Expresia „dependență de shopping” este folosită frecvent pentru ceea ce specialiștii numesc comportament de cumpărare compulsivă. Nu orice plăcere de a cumpăra și nici orice achiziție impulsivă reprezintă o problemă.
Putem cumpăra ceva neplanificat și ne putem bucura de haine, cărți, obiecte pentru casă sau tehnologie fără să existe un comportament compulsiv. Diferența nu este dată numai de suma cheltuită, ci mai ales de pierderea controlului, rolul emoțional al cumpărăturilor și consecințele lor.
Shoppingul compulsiv începe să devină o problemă atunci când impulsul pare greu de oprit, când cumpărăturile sunt folosite repetat pentru schimbarea stării interioare și continuă în ciuda datoriilor, conflictelor, vinovăției sau a promisiunilor de a renunța.
Unele persoane ascund pungile, coletele sau extrasele de cont. Altele returnează produsele pentru a putea cumpăra din nou. Obiectele rămân nepurtate, nedesfăcute sau chiar uitate, pentru că adevărata recompensă nu se afla în folosirea lor, ci în emoția alegerii și a așteptării.
Întrebarea importantă nu este doar „Cât cumpăr?”, ci și: „Ce se întâmplă în mine înainte să cumpăr și ce simt după?”
De ce cumpărăm când suntem triști, anxioși sau singuri?
Cumpărăturile pot deveni o formă rapidă de reglare emoțională. Atenția se mută de la ceea ce doare către căutarea produsului, compararea ofertelor, alegere și anticiparea recompensei.
Înaintea cumpărăturii pot exista neliniște, singurătate, furie, plictiseală, gol interior sau sentimentul că nu suntem suficient de bune. În timpul achiziției apare o scurtă activare: entuziasm, speranță și senzația de control. După ce această stare se stinge, revin emoțiile inițiale, peste care se așază rușinea.
Așa se formează cercul cumpărăturilor compulsive: mă simt rău, cumpăr pentru a mă simți mai bine, apoi mă simt vinovată pentru că am cumpărat și caut, din nou, o alinare rapidă.
Nu obiectul este întotdeauna cel dorit. Dorim starea pe care ne promite că o va aduce.
Rochia poate purta speranța că vom fi văzute. Telefonul nou poate promite că vom conta mai mult. Obiectele pentru casă pot întreține iluzia că, dacă vom ordona perfect spațiul din jur, se va așeza și lumea noastră interioară.
Ce stă în spatele cumpărăturilor compulsive?
Nu orice persoană care cumpără compulsiv a trecut printr-o traumă, iar existența unei traume nu conduce automat la dependență de shopping. Cercetările recente indică însă o asociere între experiențele adverse din copilărie, dificultățile de reglare emoțională și vulnerabilitatea către cumpărături compulsive.
În spatele impulsului de a avea mai mult se poate afla copilul care a avut prea puțin. Nu doar prea puține lucruri, ci prea puțină atenție, siguranță, protecție sau disponibilitate emoțională.
Poate că iubirea a venit condiționat: erai apreciată atunci când erai cuminte, performantă și atentă la nevoile celorlalți. Poate că ai crescut într-o familie în care afecțiunea nu era exprimată prin cuvinte și apropiere, ci prin obiecte: „Nu știm să-ți spunem că te iubim, dar îți cumpărăm ceva”.
Sau poate că ai trăit într-un mediu imprevizibil, în care nu știai niciodată ce urmează. În viața adultă, actul de a cumpăra poate crea pentru câteva momente senzația că tu alegi, tu decizi și tu deții controlul.
Partea vulnerabilă din noi poate ajunge să creadă că, dacă va avea suficient de mult, nu va mai simți lipsa. Numai că lipsurile emoționale nu pot fi săturate cu obiecte. Oricâte pachete ar ajunge la ușă, nevoia de a fi văzută, protejată și iubită continuă să aștepte înăuntru.
Valoarea personală nu se poartă pe dinafară
Trăim într-o cultură care ne spune că suntem la o singură achiziție distanță de versiunea noastră ideală. Vom fi mai admirate dacă purtăm ceva nou, mai liniștite dacă locuința noastră arată într-un anumit fel și mai valoroase dacă avem acces la produsele și experiențele potrivite.
Comparația nu se mai petrece doar în cercul apropiat, ci mai ales pe rețelele sociale. Privim zilnic bucățele atent selectate din viețile altora. Vedem hainele, casele, mesele și vacanțele lor, dar nu vedem nesiguranța, singurătatea sau datoriile din spatele imaginilor.
Când valoarea personală este fragilă, obiectele se transformă, ca în basme, în armură. Ne îmbrăcăm nu doar corpul, ci și rușinea. Construim o imagine care să spună lumii: „Sunt bine. Am reușit. Merit să fiu aici”.
Dar această armură trebuie înnoită permanent. Nicio achiziție nu poate confirma pentru mult timp o valoare pe care nu am reușit încă să o simțim în interior.
Moștenim și felul în care familia s-a raportat la bani
Relația noastră cu banii nu începe odată cu primul salariu. Ea se formează din ceea ce am văzut, auzit și simțit în familie.
Putem veni din familii în care banii au fost mereu puțini și fiecare dorință a fost întâmpinată cu teamă. Sau din familii în care obiectele scumpe reprezentau dovada succesului și principala formă de recompensă. Putem purta rușinea sărăciei părinților, dorința lor de ascensiune ori convingerea că trebuie să afișăm prosperitatea pentru a fi respectați.
Câteodată, adultul cumpără astăzi tot ceea ce copilul de odinioară nu a putut avea. Este o încercare tandră de reparație, dar poate deveni costisitoare atunci când nu mai are limite.
Copilul interior primește obiectul, dar nu și ceea ce îi lipsea cu adevărat: prezență, siguranță și confirmarea că este valoros chiar și atunci când nu posedă nimic impresionant.
E mai greu să ne abținem online?
În trecut, cumpărăturile presupuneau un drum până la magazin, timp de gândire și contactul concret cu banii. Astăzi, magazinul locuiește în telefonul nostru și rămâne deschis inclusiv în momentele în care suntem obosite, vulnerabile sau singure.
Reclamele personalizate, reducerile cu timp limitat, notificările și posibilitatea plății amânate scurtează distanța dintre dorință și acțiune. Nu mai există aproape niciun răgaz în care să ne întrebăm dacă avem real nevoie de produs sau doar încercăm să schimbăm o stare.
Tehnologia nu produce singură dependența de shopping, dar poate face mult mai accesibil un comportament folosit deja pentru evitarea emoțiilor dificile.
În spatele mesajului „Mai sunt doar două produse” se activează o teamă veche: „Dacă nu iau acum, voi pierde”. Reducerea ne dă iluzia că economisim, chiar dacă achiziționăm ceva de care nu aveam nevoie. Plata amânată ne permite să păstrăm plăcerea în prezent și să lăsăm consecințele în grija unui sine viitor.
Cum putem opri cercul cumpărăturilor compulsive?
Schimbarea nu începe prin a te certa și nici prin a-ți spune că ești slabă sau iresponsabilă. Rușinea hrănește tocmai starea din care apare nevoia de a cumpăra.
Primul pas este să creezi spațiu între impuls și acțiune. Înainte de a plăti, lasă telefonul jos și observă ce se întâmplă în corp. Există tensiune în piept? Agitație în mâini? Un gol în stomac? Simți oboseală, furie, teamă sau singurătate?
Întreabă-te cu blândețe: „De ce am nevoie cu adevărat acum? Ce sper să simt după ce voi cumpăra? Obiectul acesta răspunde unei nevoi reale sau reduce la tăcere, temporar, o emoție?”
Poți lăsa produsele în coș pentru 24 sau 48 de ore, poți dezactiva notificările comerciale și elimina datele cardului din aplicații. Aceste gesturi nu vindecă singure cauza, dar creează o pauză în care impulsul poate scădea, iar alegerea poate redeveni conștientă.
Este important să privești și realitatea financiară fără să te pedepsești: ce ai cheltuit, ce datorii există și ce limite te pot proteja. Dacă pierderea controlului continuă sau cumpărăturile provoacă suferință, datorii și conflicte, sprijinul unui psihoterapeut, uneori împreună cu o formă de consiliere financiară, pot fi de ajutor.
Vindecarea nu înseamnă să nu îți mai dorești nimic. Înseamnă să poți deosebi plăcerea de anestezie, dorința de nevoie și libertatea de impuls.
Dincolo de obiectul din coș
Data viitoare când mâna se îndreaptă spre butonul „Cumpără acum”, poate nu va fi nevoie să o oprești cu forța. Poate va fi suficient să rămâi câteva clipe alături de tine și să asculți.
Cine din tine își dorește acel obiect? Femeia adultă, care îl vrea și și-l poate permite? Copilul care nu a primit? Adolescenta care s-a simțit invizibilă? Partea obosită care caută o recompensă după o zi în care a avut grijă de toți, mai puțin de ea? Câteodată, răspunsul va fi simplu: „Îmi place și aleg să îl cumpăr”. Alteori, vei descoperi că în coș nu se află doar o rochie, o geantă sau un telefon. Se află dorința de iubire, valoare, siguranță sau alinare. Iar acea parte din tine nu are nevoie de încă un colet. Are nevoie să deschizi, în sfârșit, ușa din interior și să-i spui: „Te văd. Știu că ți-a lipsit. De data aceasta, nu te mai las singură cu golul tău.”
Corina Cerchez este psihoterapeut, psiholog clinician și supervizor în psihologie clinică. Are o viziune holistică asupra procesului de vindecare și crede că suferința umană este o poveste complexă care merită ascultată prin prisma minții, a corpului și a istoriei noastre familiale.
Foto: Freepik
