Fostul membru al trupei The Beatles, Paul McCartney, a lansat „Days We Left Behind”, primul single plin de nostalgie de pe noul său album, „The Boys of Dungeon Lane”, care va fi lansat pe 29 mai.
Prezentat ca fiind cel mai introspectiv album lansat vreodată de Paul McCartney, “The Boys of Dungeon Lane” se dorește o incursiune în perioada de tinerețe a artistului, petrecută la Liverpool după cel de-al Doilea Război Mondial și în primii ani alături de George Harrison și John Lennon, înainte ca Beatlemania să cuprindă lumea.
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizată sub tema "Suflet" şi are loc între 19 şi 28 iunie.
Lucrarea aleasă pentru afişul ediţiei cu numărul 33 este „Acrobatul” de Ştefan Câlţia, o pictură în ulei pe pânză realizată în 2018.
Motivul aceste asocieri este expoziţia Ştefan Câlţia pe care publicul o va putea admira anul acesta în cadrul Festivalului. Expoziţia este organizată de Fundaţia Ştefan Câlţia, Galeria Posibilă şi Asociaţia Galeria Artep, în colaborare cu Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu (FITS), Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţia Brukenthal von Studio.
În acest episod special din Magic Life, Liana Stanciu o are invitată pe una dintre cele mai sensibile și autentice voci ale momentului – Tania Turtureanu.
În noul episod Magic People cu Ruxandra Rusan, Bogdana Păcurari, psiholog și psihoterapeut de cuplu, vorbește despre iubirea matură – acea etapă în care nu mai e vorba doar despre atracție sau emoție, ci despre cum alegem să rămânem unul lângă celălalt, în fiecare zi. Unul dintre cele mai puternice momente ale conversației vine dintr-o observație foarte concretă: felul în care ne certăm. Bogdana Păcurari face referire la faptul că, de cele mai multe ori, intrăm într-un conflict ca într-un meci. Vrem să demonstrăm, să avem dreptate, să câștigăm. Doar că, dacă te oprești o clipă și te întrebi „dacă eu câștig, cine pierde?”, răspunsul nu e niciodată doar celălalt.
Pasiunile nu apar dintr-o alegere corectă de la început. Ele apar acolo unde se întâlnesc interesul copilului, experiențele oferite și susținerea adultului. Nu căutăm activitatea perfectă. Construim un drum — un drum în care copilul încearcă, se oprește, se întoarce și continuă. Un drum în care nu îl grăbim să devină ceva, ci îl lăsăm să descopere cine este. Și poate că nu vom putea spune exact când a apărut pasiunea, dar în fața noastră va fi un copil care iubește ceea ce face și face ceea ce iubește, știind că își clădește singur drumul și își stabilește destinația.


















