Există un adevăr pe care îl purtăm cu toții în adâncul nostru: fiecare om se naște cu dorința de a fi iubit și de a iubi. Dincolo de toate realizările sau eșecurile vieții, de rolurile pe care le jucăm zi de zi, rămâne această sete originară de apropiere, această nevoie de a fi primiți și recunoscuți de cineva.
Iubirea este forța care dă viață lumii noastre interioare, seva care hrănește rădăcinile existenței. Atunci când ea lipsește, zilele se golesc de culoare și parcă respirăm mai greu. Dar atunci când iubim și suntem iubiți, viața se luminează din nou, chiar și în cele mai grele momente.
Unde începe drumul spre iubire
Drumul către iubire începe întotdeauna înăuntrul nostru. Nu putem aprinde lumina în viața altcuiva, dacă în interior purtăm doar întuneric. Mulți dintre noi am învățat, uneori de mici, să ne uităm pe noi înșine pentru a-i mulțumi pe ceilalți.
Ne-am obișnuit să ne sacrificăm în tăcere, până când sufletul a ajuns să fie ca un pământ uscat, lipsit de apă.
Din punct de vedere psihologic, negarea propriilor emoții și nevoi duce la epuizare, resentimente și o tristețe greu de purtat. A învăța să te iubești nu înseamnă egoism, ci recunoașterea dreptului tău de a exista. Numai dintr-o inimă plină se poate revărsa iubirea către ceilalți, așa cum doar o lumânare aprinsă poate aprinde alte lumânări.
Ce sperie și ce atrage iubirea?
Totuși, pentru mulți dintre noi iubirea este însoțită și de frică. Rănile timpurii, respingerile, absența afecțiunii sau experiențele de abuz lasă urme adânci. Din dorința de a nu mai fi răniți, ridicăm ziduri groase. Ne închidem inima și trăim cu iluzia că astfel suntem protejați. În realitate, aceste ziduri ne apără de durere, dar ne condamnă la singurătate.
Din punct de vedere psihologic, aceste răni se pot traduce fie în dependență de celălalt, unde trăim cu teama constantă de a nu fi abandonați, fie în fuga de apropiere, unde orice gest de intimitate ni se pare periculos.
Ambele extreme ne îndepărtează de bucuria iubirii autentice. Vindecarea începe atunci când îndrăznim să privim aceste răni și să ne apropiem, pas cu pas, de oameni capabili să ne primească cu blândețe.
Iubirea adevărată nu este lanț, ci zbor. Ea nu înseamnă să-l ții pe celălalt captiv într-o colivie, ci să mergi alături de el, lăsându-i libertatea de a respira. Relațiile autentice seamănă cu grădinile: florile au nevoie de rădăcini ca să crească, dar și de aer și de soare. Atunci când iubirea este sufocată de control, ea se ofilește; dar când este hrănită cu încredere și libertate, ea înflorește. În psihologie, acest tip de legătură se numește atașament sigur – o relație în care putem fi vulnerabili fără să ne fie teamă, în care știm că putem pleca și reveni, în care suntem văzuți și primiți exact așa cum suntem.
Este acel „Acasă” interior care nu ține de o adresă, ci de o inimă.
Cum se construiește iubirea
Iubirea se trăiește nu doar în momentele mari, spectaculoase, ci mai ales în lucrurile mărunte care țes viața de zi cu zi. Ea se ascunde în cafeaua băută împreună dimineața, în mâna care te caută pe întuneric, în liniștea unei seri în doi, în privirea caldă care spune „sunt aici” fără niciun cuvânt. Știința confirmă ceea ce inima știe deja: aceste gesturi mici declanșează eliberarea oxitocinei, hormonul atașamentului, și ne dau sentimentul de siguranță și apartenență. În ele se află liniștea de care avem nevoie, senzația că nu suntem singuri pe drumul vieții.
În fond, a iubi și a fi iubit înseamnă a-ți onora propria umanitate. Într-o lume grăbită, plină de competiție și de frică, iubirea este singura care ne reașază, care ne amintește că nu trebuie să fim perfecți pentru a merita apropierea, că adevărata putere stă în vulnerabilitatea împărtășită. Ea ne spune, în cele mai întunecate momente: „ești binevenit”. Iubirea ne redă curajul de a trăi și ne arată că, oricât de mult ne-am rătăci, există întotdeauna o cale înapoi spre lumină.
Poate că adevărata întrebare nu este „Merit eu iubire?”, ci „Îndrăznesc să o primesc?”. Fiecare dintre noi are această forță în inimă, chiar și atunci când viața ne-a rănit. Te invit să îndrăznești să te așezi în fața iubirii cu ochii deschiși și cu inima vie. Să spui „Da!” vieții, „Da!” apropierii și „Da!” darului de a fi iubit. Pentru că, în clipa în care faci acest pas, descoperi că iubirea era acolo dintotdeauna, așteptându-te să o lași să curgă.
Despre aceste adevăruri simple și totodată adânci putem citi mai pe larg în cartea lui Franz Ruppert „Vreau să trăiesc, să iubesc și să fiu iubit” – un manifest pentru bucuria de a fi în viață și pentru relații autentice care aduc pace și libertate.
Foto: Freepik
