Pentru a înțelege dinamica relației de cuplu, este esențial să începem cu o întrebare fundamentală: „Cum am învățat să fim în relație?”.
Răspunsul se află, adesea, în primii ani de viață.
Atașamentul este nevoia înnăscută a copilului de a căuta contact și protecție din partea îngrijitorilor primari. În funcție de felul în care aceștia răspund nevoilor lui, copilul învață un model de relaționare – un fel de hartă pe care o va purta cu el întreaga viață, în special în relațiile de cuplu.
Tipurile de atașament
Există două mari categorii:
- atașamentul securizant
- și atașamentul nesecurizant. Acesta din urmă se împarte în trei subtipuri: anxios, evitant și dezorganizat. Esența diferențierii ține de cât de în siguranță ne-am simțit – și ne simțim – în relații.
Toate tiparele de atașament, chiar și cele nesigure, sunt adaptări menite să ne ajute să supraviețuim. Mai mult, atașamentul este fluid – putem manifesta elemente din mai multe tipare, în funcție de context și relație.
Atașamentul securizant
Se dezvoltă atunci când copilul are parte de răspunsuri constante, blânde și reglatorii din partea îngrijitorului. Copilul învață că poate avea încredere, se simte în siguranță și capătă autonomie.
Adulții cu atașament securizant sunt confortabili atât cu apropierea, cât și cu distanța. Își pot exprima emoțiile, au o stimă de sine sănătoasă și construiesc relații bazate pe încredere și comunicare.
Atașamentul anxios
Apare când figura de atașament este inconsecventă – uneori disponibilă, alteori nu. Copilul trăiește incertitudine și devine vigilent față de semnalele celuilalt.
Adulții cu acest tip de atașament caută intens validare, dar le este greu să o primească. Se tem de abandon, se simt nesiguri și depun eforturi mari pentru a menține conexiunea, uneori pierzându-se pe sine în relație.
Atașamentul evitant
Se dezvoltă atunci când îngrijitorul este emoțional sau fizic indisponibil. Copilul învață să nu se bazeze pe ceilalți și să își suprime propriile nevoi emoționale.
Ca adulți, acești oameni tind să se retragă, să evite intimitatea și să devină hiper-independenți. Pot părea reci sau detașați, dar în profunzime trăiesc o teamă de vulnerabilitate.
Atașamentul dezorganizat
Este cel mai complex și apare în medii haotice sau traumatice. Copilul trăiește confuzie: persoana de care are nevoie pentru siguranță este și sursa fricii.
Adulții cu acest tip de atașament oscilează între dorința de apropiere și nevoia de protecție față de celălalt. Trăiesc intens, au dificultăți în reglarea emoțiilor și simt adesea că nu sunt în siguranță nici în relație, nici în afara ei.
Atașamentul și relația de cuplu
Fie că suntem conștienți sau nu, purtăm cu noi modelul de atașament în fiecare relație de cuplu. Iar acest model influențează profund felul în care iubim, reacționăm, ne apropiem sau ne retragem.
Pentru adulți, figura principală de atașament devine partenerul – iar relația de cuplu capătă un rol central în modul în care trăim siguranța emoțională.
Nu putem vindeca rănile de atașament în izolare. Avem nevoie de o relație în care să fim văzuți, primiți, acceptați cu tot ceea ce suntem. Doar într-un astfel de spațiu putem începe, cu adevărat, să ne reconfigurăm harta relațională.
Așa cum spune cu atâta claritate Harville Hendrix: „Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm într-o relație.”
Intrăm în cuplu cu nevoi rămase neîmplinite în copilărie, adesea neexprimate și adânc înrădăcinate. Inconștient, sperăm ca relația să vindece ceea ce nu s-a putut atunci. O parte din noi așteaptă de-o viață să fie văzută, ținută, înțeleasă. Și totuși, aceasta este o capcană: partenerul nu poate - și nu ar trebui - să umple toate golurile trecutului. Partenerul poate, însă, să fie un sprijin în dezvoltarea noastră.
Dacă vrei să explorezi mai profund felul în care tiparele de atașament îți afectează viața de cuplu și cum poți construi relații mai sigure, îți recomand cu drag cartea: „Puterea atașamentului. Cum să construim o relație de cuplu durabilă și plină de iubire”, de Diane Poole Heller, apărută la Editura Herald, în colecția PsihoPractica. Vei descoperi atât informații care te vor ajuta să înțelegi mecanismele atașamentului și cum anume îți influențează relația de cuplu, cât și soluții practice pentru a identifica și dezvolta atașamentul sigur.
Atașamentul este o hartă. Și, ca orice hartă, poate fi actualizată. Starea de bine este posibilă – și începe, mereu, în relație.
Foto: Freepik
