Burnout. Un cuvânt care apare în conversațiile noastre din ce în ce mai des, ca un ecou al vremurilor în care trăim. A devenit un fel de etichetă pentru oboseala care nu mai trece cu un weekend liber, pentru sentimentul de „nu mai pot”, pentru acel gol care se tot lărgește între ceea ce simți și ceea ce ar trebui să fii ca să rămâi „în joc”.
Dar, așa cum spune medicul psihiatru Ioan Mirea, invitatul meu în cel mai recent episod din Magic People, burnoutul e mai puțin despre un diagnostic și mai mult despre felul în care funcționează lumea de azi. Termenul nu e trecut în manualele medicale pentru că, de fapt, nu e doar o chestiune medicală. Este un fenomen social, un simptom al întregii noastre societăți.
O lume setată pe „mai mult”
Ioan Mirea vorbește despre lumea noastră ca despre o imensă roată care se învârte tot mai repede. Suntem încurajați să fim eficienți, să bifăm, să facem multitasking, să alergăm între prea multe roluri. Pare că nu mai e suficient să-ți faci treaba: trebuie s-o faci repede, bine, excelent, ideal în timp ce te mai ocupi de încă trei lucruri.
Ironia? Ne-am făcut până și din relaxare o sarcină. Un lucru de bifat.
Ioan spune o frază care ar trebui pusă pe frigider, pe ecranul telefonului sau în agendă:
„Nu putem să le avem pe toate. Nici nu trebuie.”
Doar că societatea noastră, azi, exact asta ne vinde: că putem și că trebuie. Copilul trebuie să fie la înot, la pian, la tenis. Tu trebuie să fii performant la job, disponibil emoțional acasă, odihnit, disciplinat, sănătos, prezent, fericit. Și, eventual, să gătești și ceva cu quinoa marți seara.
Burnoutul nu e „lene”, nici „sensibilitate”
Ioan vede în cabinet oameni extrem de activi, implicați, dedicați, oameni care au tras peste limita lor. Oameni cărora le e greu să accepte chiar și ideea unui concediu medical, de teamă să nu piardă trenul oportunităților.
Și aici vine miezul cel mai dureros: nu ne oprim pentru că ne e frică. Frica de a nu fi suficienți. Frica de a pierde. Frica de a nu mai ține pasul.
În realitate, spune Ioan, un loc de muncă poate deveni un factor psihotraumatizant la fel ca orice alt stres susținut. Nu trebuie să treci prin tragedii ca să ajungi la capătul răbdării — uneori ajunge un calendar prea plin și o cultură organizațională care nu-ți permite să respiri.
Ce facem când simțim că nu mai putem?
Răspunsul e complicat și, totuși, simplu în esența lui: ieși din mediu. Măcar pentru o vreme. Ai nevoie de o pauză reală. Nu de „lucrez mai puțin azi” sau „lucrez de acasă” sau „ rezolv întâi ce am de făcut și apoi mă liniștesc”. O pauză în care corpul și mintea încep să-și audă din nou vocea. Lumea ne cere eficiență. Dar corpul cere timp. Și, dacă nu-l primește, îl ia cu forța.
Burnoutul — gaz pe un foc deja aprins
Ioan spune limpede: burnoutul nu e o boală în sine, ci un accelerator. Pune gaz pe ceva ce deja există în noi — o predispoziție, o vulnerabilitate, un conflict interior, o tristețe cronică, o anxietate nerezolvată.
Presiunea continuă aprinde focurile deja existente. De aceea poate burnoutul să ducă la insomnie, depresie, tulburări alimentare, atacuri de panică. Iar soluția nu e una tehnică, nici o listă simplă de „10 pași ca să-ți revii”. Soluția începe cu o întrebare esențială:
„Ce contează, de fapt, pentru mine?” Și ce sunt dispus să dau la schimb?
Pentru că, spune Ioan, în lumea actuală până și sănătatea noastră a devenit monedă de schimb. Și e o monedă pe care o cheltuim prea ușor, prea repede, prea constant.
Și totuși… există speranță
Chiar dacă lumea în care trăim e solicitantă, putem să ne recuperăm sensul. Putem să ne oprim. Putem să ne reechilibrăm. „Nu e vina ta” — repetă Ioan, și cred că e printre cele mai eliberatoare lucruri pe care le poate auzi cineva aflat în burnout.
3 pentru acasă
- Nu e vina ta. E vina ritmului lumii, nu a valorii tale personale. Nu ești defect, ești obosit.
- Alege ce contează cu adevărat pentru tine. E o balanță — și ești liber să muți greutățile între talere până găsești echilibrul care îți servește ție.
- Acceptă că nu poți să le ai pe toate. Nu e o înfrângere, ci o dovadă de maturitate și grijă de sine. Pauza e, uneori, singurul pas înainte.
Foto: Roxana Neacșu
