„Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”: așa am învățat că arată iubirea

Însă poveștile nu ne spun ce urmează după nunta cea mare.

Recent am văzut un film romantic în care, bineînțeles, lucrurile se terminau perfect. Cei doi se găsesc, se îndrăgostesc, trec peste câteva obstacole, ajung împreună și, în final, îi vedem fericiți. Viața lor pare să se așeze exact așa cum trebuie. Și m-am întrebat: ce se întâmplă după?

Cum arată povestea lor când apar ratele, facturile, perioadele în care unul dintre ei câștigă mai puțin, când unul vrea să se mute în alt oraș și celălalt nu, când sunt obosiți, când au o săptămână proastă, când se ceartă pentru lucruri aparent banale? Când trec de etapa de îndrăgosteală de la început. Filmul nu ne mai arată toate astea. Se termină exact când începe, de fapt, relația.

Și poate că nu este deloc întâmplător că poveștile de iubire din filme ne plac atât de mult. Pentru că, într-un fel, ele continuă o poveste pe care o auzim încă din copilărie. „A fost odată ca niciodată…” O prințesă, un prinț, câteva obstacole, un personaj negativ, o mare încercare și, în final, binele învinge, cei doi rămân împreună și „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”

Nu ni se spune prea multe despre ce înseamnă, concret, acea viață fericită. Știm doar că au ajuns împreună. Și, poate fără să ne dăm seama, începem să asociem iubirea cu ideea de final fericit și fericire continuă. Cu momentul în care, în sfârșit, totul se așază. Cu prințul care vine și știe cum să ne facă fericite. Care știe ce vrem fără să fie nevoie să-i spunem. Care ne înțelege dintr-o privire. Care face gestul potrivit exact când avem nevoie de el. Cu ideea că trebuie să fim niște prințese care așteaptă să fie salvate de erou. 

Lentilele foarte roz prin care privim iubirea

Iar noi creștem. Și începem să ne uităm la relațiile noastre prin lentilele acestor povești. Sau să cautăm să avem și noi astfel de povești. Poate ne întrebăm dacă persoana de lângă noi este „the one”. Dacă simțim suficientă chimie. Dacă relația noastră este suficient de romantică. Dacă partenerul ne surprinde suficient. Dacă ar trebui să fie mai multă pasiune. Dacă atunci când este cu adevărat iubire, lucrurile ar trebui să curgă mai ușor. Și uneori ajungem să comparăm o relație reală, cu toate imperfecțiunile ei, cu o poveste în care cineva a ales cele mai frumoase momente și le-a pus într-un film de două ore sau într-o poveste de Instagram.

Dar viața reală nu are două ore. Are luni și ani. Are dimineți în care vă iubiți și seri în care sunteți prea obosiți ca să mai vorbiți. Are vacanțe romantice, dar și discuții despre cine plătește factura la energie. Are declarații de iubire și conversații despre bani. Are flori, dar și vase de spălat. Uneori intimitatea vine mai ușor, dar și perioade în care unul dintre voi trece prin ceva și apropierea nu mai vine atât de ușor. Are zile în care îl privești pe celălalt și te gândești cât de norocos/oasă ești. Și zile în care te enervează teribil. Asta nu înseamnă că iubirea a dispărut.

Înseamnă că o relație reală nu este o poveste romantică fără probleme. Nu cred că soluția este să renunțăm la romantism sau să devenim cinici și să spunem: „Asta e viața, iubirea adevărată nu seamănă cu filmele.” Ba da, putem avea romantism, iar viața uneori bate filmul. Putem să ne surprindem partenerul. Putem să mergem la întâlniri chiar și după ani de relație. Putem să lăsăm un bilețel pe masă, să plecăm într-un weekend doar noi doi, să dansăm în bucătărie, să facem cadouri fără motiv, să ne spunem că ne iubim. Putem să păstrăm joaca, flirtul, curiozitatea și dorința de a-l descoperi pe celălalt chiar și după ce îl cunoaștem de mult timp. Pentru că ne schimbăm și relația împreună cu noi. 

Viața reală bate filmul

Doar că romantismul nu trebuie confundat cu perfecțiunea. Poți avea o relație sănătoasă și să ai conflicte. Poți să-ți iubești partenerul și să fii furios/oasă pe el. Poți să ai o relație bună și să treci printr-o perioadă dificilă. Poți să fii îndrăgostit/ă și să ai nevoie să înveți să comunici. Poți să fii cu persoana potrivită și totuși să nu știe ce ai nevoie pentru că nu ne citim gândurile.

Iubirea are nevoie și de comunicare, de negociere, de limite, de responsabilitate, de capacitatea de a spune „am greșit”, de disponibilitatea de a asculta chiar și atunci când nu ne convine ce auzim, de reparare după conflicte. Lucruri care nu sunt neapărat spectaculoase într-un film, dar care fac diferența într-o relație și necesită efort din ambele părți.

Te invit să te întrebi: 

● Cum mă aștept eu să arate iubirea și relația de cuplu? 

● De unde am învățat că așa trebuie să arate?

● Ce așteptări am de la partenerul/a meu/mea pe care nu i le-am spus niciodată?

● Ce este cu adevărat important pentru mine într-o relație și ce este doar imaginea unei relații „perfecte” pe care am preluat-o?

Pentru că unele dintre așteptările noastre nu au venit din experiența noastră. Le-am preluat din basme, din filme, din poveștile părinților noștri, din relațiile pe care le-am văzut în jur, din social media. Din toate mesajele pe care le-am citit sau auzit și care ne-au spus, într-o formă sau alta, cum ar trebui să arate iubirea. Iar când realitatea nu seamănă cu povestea, putem ajunge să credem că ceva este în neregulă cu relația noastră sau cu noi.

Poate că uneori chiar suntem într-o relație nepotrivită sau toxică. Dar poate că, alteori, problema nu este că relația noastră nu arată ca în film. Poate că ne-am așteptat ca viața să continue să arate ca în film chiar și după ce s-a terminat genericul. Iubirea reală poate fi romantică, intensă, frumoasă, poate avea gesturi care ne fac inima să bată mai repede. Dar poate fi și foarte obișnuită. Poate arăta ca două persoane care, după o zi grea, își fac un ceai și îl beau împreună în liniște. 

Ori ca o conversație dificilă purtată cu respect, ca un „lasă, mă ocup eu azi”, ca un „știu că ești obosit/ă”, ca un „îmi pare rău”, ca un „hai să vedem cum putem rezolva asta”. Poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care poveștile de iubire uită să ni le spună: „Fericiți până la adânci bătrâneți” nu înseamnă să trăiești într-o poveste fără probleme.

Înseamnă să ai lângă tine un om cu care construiești o viață reală, cu tot ce vine la pachet cu ea. Romantismul nu trebuie să dispară atunci când apar facturile, problemele și zilele proaste. Iar iubirea este despre cum alegem să ne iubim în viața pe care o avem, nu în cea pe care am văzut-o în filme.

Georgiana Ghiță este Coach Profesionist și psihoterapeut în formare. Călătorește alături de oameni de peste 10 ani, în zona de HR, leadership, training și coaching. În acest drum, a descoperit că fiecare om are propriile resurse și soluții pentru a ajunge acolo unde își dorește și că, de multe ori, ceea ce are nevoie este să le descopere în interiorul său. Lucrează cu persoane care își doresc să înțeleagă mai bine tiparele emoționale și relaționale în care se află, să își atingă obiectivele, să învețe să comunice asertiv și să construiască relații sănătoase cu cei din jur.

Foto: Magnific (Digital Art)