Și totuși, cât de mult suntem dispuși noi să fim cu adevărat modele pentru copiii noștri, renunțând la vechile tipare și la convingerile care ne-au încurcat de-a lungul timpului?
Copii învață privind
Copiii învață privindu-ne cum interacționăm cu oamenii din jurul nostru, cum ne raportăm la profesia noastră, pe ce punem preț în relațiile de prietenie și trag propriile concluzii despre cine sunt ei, cum sunt bărbații, cum sunt femeile, cum este lumea în general și la ce trebuie să se aștepte dacă nu schimbă ceva.
Noi suntem primele lor linii de ghid și, dacă ne dorim cu adevărat ca ei să devină adulți responsabili, care să întâmpine cu succes toate sarcinile vieții, și eu cred cu tărie că orice părinte conștient își dorește acest lucru, înainte să dăm viață unui copil ar trebui să ne analizăm stilul de viață.
Să vedem care sunt acele convingeri care ne încurcă și să decidem în mod conștient și asumat ce facem cu ele.
Abia din punctul acesta, conștienți că noi suntem cei care vor determina într-o mare măsură modul în care copilul nostru va întâmpina greutățile inerente, prin intermediul convingerilor pe care i le transmitem, putem porni pe drumul atât de provocator al vieții de părinte.
Grija de copii începe cu grija de sine
Mi-aș dori ca noi toți, părinții, să nu uităm nicio clipă că este vital să avem grijă de noi pentru a putea avea grijă de copiii noștri. Și știți de ce este atât de important să fim noi bine?
Pentru că, așa cum de sete ține doar un pahar plin cu apă, și binele se poate da mai departe numai din bine.
Și atunci când înțelegem de ce facem lucrurile într-un anumit fel, ce anume ne determină să acționăm, să gândim, să simțim în felul în care o facem, putem schimba ceva. Această schimbare are rostul de a ne ajuta să ne fie mai ușor cu toate lucrurile pe care le avem de făcut.
Odată ce am descoperit mecanismul acesta pentru noi înșine, ne ajută să-i punem copilului, în „bagajul" cu care se va plimba prin viață, resurse și unelte care să-l ajute când se va confrunta cu dificultăți și nu bolovani care să-i îngreuneze drumul.
Este datoria noastră să-i permitem copilului ca, prin încercări și eșecuri, să-și exerseze convingerile de bază și să le păstreze pe acelea care îi sunt de folos pe termen lung. Să-i permitem să trieze, să aleagă și să gândească în egală măsură strategic, cât și liber. Să fie precaut, dar să aibă și încredere.
O datorie unică și fabuloasă
Este datoria noastră să-i învățăm pe copii să contribuie încă de mici la bunul mers al lucrurilor în familie, să-i învățăm să coopereze, să-i ajutăm să înțeleagă faptul că au rolul și locul lor atât în familie, cât și în societate.
Să nu facem în locul lor nimic din ce pot face singuri, căci răsfățul este la fel de nociv ca neglijarea și îi poate limita copilului simțul competenței, încurajându-l să dezvolte convingeri de genul: „Dacă plâng/ dacă sunt neputincios/ dacă sufăr, ceilalți vor veni în întâmpinarea nevoilor mele".
Convingerile de genul acesta creează așteptări nerealiste care pot duce în timp la sentimente depresive și la o permanentă stare de nemulțumire față de propria persoană și față de ceilalți.
Viața necesită cooperare. Orice arie a vieții am analiza, vom observa că nu putem avea rezultate bune decât dacă suntem capabili să ne implicăm, să lucrăm împreună cu ceilalți la realizarea scopului comun.
Desigur, nimic nu garantează că eforturile noastre (valori solide, modele de comportament adecvate, atmosferă de familie bună, relație bazată pe respect și iubire) îl pun pe copil pe un drum lin și drept către succes. Însă, cu siguranță, omul pe care îl creștem se va mișca mai ușor prin viață. Se va simți capabil să ia decizii asumate, pe baza convingerilor lui și pe baza stilului său unic de viață.
Foto: Freepik
