Gonsar Tulku Rinpoche: „Recunoștința e o stare a minții, nu un simplu cuvânt.”

Despre recunoștință, suferință și luciditatea unei minți liniștite.

Mulțumesc este doar un sunet frumos dacă nu vine din inimă”, spune cu voce blândă venerabilul Gonsar Tulku Rinpoche, invitatul unui episod special din podcastul Magic People. Când vorbește despre recunoștință, nu o definește ca pe un gest de politețe, ci ca pe o stare de conștiință atentă — o vibrație care se naște din iubire și compasiune, și care poate schimba felul în care ne raportăm la lume.

„În tibetană, spunem Thug je che. Este un cuvânt frumos, virtuos. Dar dacă nu vine din inimă, rămâne doar un cuvânt. Recunoștința autentică este o atitudine a minții — un mod de a fi.”

În tradiția budistă, recunoștința nu se limitează la cei apropiați, ci se extinde către toate ființele. „Buddha ne învață că recunoștința adevărată e nelimitată. Începe cu părinții noștri — cei care ne-au dat viață — și se lărgește apoi până la toate ființele care ne fac posibilă existența. Tot ce suntem e rezultatul sprijinului altora.”

Rinpoche amintește că existența noastră depinde de ceilalți, clipă de clipă. De la mâncarea din farfurie la cunoștințele pe care le avem, totul există pentru că cineva, undeva, a contribuit. „Nici măcar o secundă nu putem supraviețui fără ajutorul altora. Chiar și aerul pe care îl respirăm e darul unei lumi vii.”

L-am întrebat pe maestru cum se împacă recunoștința cu durerea. Ce facem când suntem răniți, trădați sau când suferim pierderi? Rinpoche zâmbește: „Sprijinul pe care îl primim e infinit mai mare decât răul care ni se face. Când cineva ne rănește, e pentru că și el este bolnav, subjugat de propriile emoții. Mânia, gelozia, orgoliul sunt boli ale minții. Dacă am înțelege asta, am simți compasiune în loc de ură.”

Comparația lui e simplă și puternică: un doctor nu se enervează pe pacientul care-l insultă, pentru că știe că omul acela suferă. Așa și noi — putem învăța să privim suferința ca pe o lecție despre umanitate, nu ca pe o pedeapsă.

„Uneori, cei care ne provoacă durere sunt marii noștri maeștri”, spune Rinpoche. E o perspectivă tulburătoare și luminoasă în același timp: oamenii dificili devin guru de încercare, cei care ne arată cât de autentică e compasiunea noastră.

„Cât timp toți sunt buni cu noi, iubirea noastră e comodă. Dar când cineva ne rănește și totuși reușim să păstrăm bunătatea — abia atunci iubirea devine pură.”

Rinpoche râde: „E ca un test spiritual. Când trecem printr-o situație grea și nu reacționăm cu ură, ci cu înțelegere, atunci am făcut un pas real spre lumină.”

Când discuția ajunge la vremurile noastre — pline de zgomot, viteză și tehnologie — maestrul privește cu blândețe: „Tehnologia nu e rea. E doar un instrument. Răul apare când uităm să o folosim cu înțelepciune. Ființele umane au conștiință, mașinile nu. Ele sunt doar mijloace. Dar dacă uităm de cărți, de tradiție, de rădăcini, riscăm să pierdem esențialul.”

Și adaugă zâmbind: „Nu am folosit niciodată ChatGPT — și nici nu simt nevoia.”

În final, Rinpoche aduce perspectiva spre interior: „Ar trebui să fim recunoscători și față de noi înșine — pentru tot ce am făcut în trecut ca să fim astăzi aici. Viața umană e un dar rar. Ea nu apare din întâmplare, ci din cauze create de faptele noastre trecute. Iar prezentul e șansa de a planta semințele viitorului.”

Totul, spune el, este interdependent. Nimic nu există de sine stătător. „Dacă vrei să știi ce ai fost în trecut, privește-ți corpul. Dacă vrei să știi ce vei fi în viitor, privește-ți mintea.”

3 pentru acasă

1️⃣ Mulțumește părinților tăi, chiar dacă nu mai sunt. Recunoștința față de viață începe cu cei care ți-au dat-o.

2️⃣ Adu-ți aminte de profesorii tăi. Fiecare cunoștință pe care o ai a existat pentru că cineva a avut răbdarea să te învețe.

3️⃣ Fii recunoscător pentru tot ceea ce consumi. Mâncarea, hainele, muzica, filmele — toate sunt rodul efortului și sacrificiului altora.

Puteți asculta episodul integral aici:

🌟 Gonsar Tulku Rinpoche, maestru budist tibetan, despre recunoștință, suferință și luciditatea unei minți liniștite. 🎧

Magic People, 01:04:58

🌟 Sandra Ecobescu, președinta și cofondatoarea Fundației Calea Victoriei, despre curiozitate, sens și educația ca formă de grijă de sine. 🎧

Magic People, 00:34:04

🌟 Alin Comșa, psiholog, trainer și specialist în comunicare, despre cum negociem cu ceilalți — și cu noi înșine. 🎧

Magic People, 00:52:38

🌟 Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundației Regale Margareta a României, despre cum îi putem ajuta pe seniori să rămână activi și conectați în comunitate. 🎧

Magic People, 00:31:54

Foto: Roxana Neacșu