Concertul a adunat pe aceeași scenă artiști îndrăgiți, colinde reinterpretate și un public care a venit nu doar să asculte muzică, ci să ofere speranță. Gazdele serii au fost Liana Stanciu, realizatoarea matinalului Magic Morning si actorul Adrian Nartea.
În spiritul Magic FM, seara a fost despre emoție autentică, despre momente care te fac să închizi ochii, să zâmbești și să simți că sǎrbǎtoarea Crăciunul e, înainte de toate, despre oameni.
Muzică pentru suflet, într-o atmosferă magică
Alături de Big Band-ul Radio România, sub direcția Simonei Strungaru, artiștii au creat un spectacol special, în care colindele și piesele de sărbătoare au primit noi nuanțe - calde, elegante, pline de energie. De la momente sensibile, care au adus liniște în sală, până la interpretări care au ridicat publicul în picioare, fiecare apariție a fost primită cu aplauze sincere.
Pe scenă au urcat nume iubite - Nicole Cherry, Puya, Irina Baianț, Andreea Bălan, Cornel Ilie, Akcent, Julie Mayaya, Tobi Ibytoe, Anastasia, Alexandra Capitanescu, Alina Crișan și Alex Vasilache, Bogdan Medvedi care au transformat seara într-o adevărată sărbătoare a muzicii si au adus magia Craciunului in sufletele celor prezenti.
Un concert cu suflet mare
Magic Christmas Show a fost, ca în fiecare an, un concert caritabil. Toate profiturile rezultate din vânzarea biletelor sunt donate Fundației Metropolis, pentru programul Spitale Publice din Bani Privați, un proiect revoluționar dedicat transformării sistemului de sănătate publică din România. Puteti ajuta si voi cu un SMS la 8864 cu textul "FACEM".
Când muzica ne aduce împreună
La finalul serii, emoția s-a simțit în aplauze, în fiecare zâmbet și în sentimentul că, măcar pentru câteva ore, am fost parte din aceeași poveste. O poveste despre Crăciun, generozitate și puterea muzicii de a face bine.
Magic Christmas Show nu a fost doar un concert. A fost o seară care ne-a reamintit ce înseamnă să fim împreună













