Magic News

Britney Spears s-a căsătorit a treia oară

Britney Spears a spus “Da” pentru a treia oară, artista în vârstă de 40 de ani căsătorindu-se cu antrenorul Sam Asghari, 28 de ani, împreună cu care este 5 ani.

Nunta celor doi a avut loc la Los Angeles, pe imensa proprietate pe care Britney o deţine. A fost o ceremonie intimă, cu aproximativ 60 de invitaţi, dar şi cu un invitat nedorit: Jason Alexander, cel cu care Britney a fost căsătorită în 2004 pentru 55 de ore. Acesta a pătruns pe proprietate şi a fost arestat.

 În filmul postat, Jason întreabă: "Unde este Britney?", înainte de a traversa grădina şi de a intra într-un cort roz, decorat cu flori, unde se prezintă unor persoane care termină pregătirile de nuntă.

Britney Spears şi Sam Asghari au rămas discreţi cu privire la nunta lor. Se pare că artista a îmbrăcat o rochie de mireasă creată de Donatella Versace. Cei doi şi-au anunţat logodna în luna noiembrie, anul trecut, iar nunta are loc la o lună după ce vedeta a suferit un avort spontan, o dramă, care i-a întristat profund, dar care i-a făcut mai puternici.