Când auzim un câine lătrând în apropiere, fără să identificăm cu precizie locul unde se află, putem trăi un ușor sentiment de teamă. Dacă lătratul se aude din ce în ce mai aproape, teama noastră se poate transforma în spaimă. Astfel, intensitatea disconfortului pe care îl simțim evoluează rapid de la o stare în care avem un vag sentiment că ceva rău se poate întâmpla către un sentiment care presupune existența unui pericol real și necesitatea de a ne proteja. Să presupunem că vedem cum câinele se apropie și latră cu agresivitate. Atunci putem ajunge într-o stare de panică sau chiar teroare: o senzație copleșitoare de frică, un nivel extrem de perturbare, însoțit de o excitație fiziologică (puls crescut, respirație întretăiată) și hiperactivitate cauzată de starea de alarmă.
Sentimentul pe care l-am descris este frica și am prezentat nivelurile de intensitate la care o putem trăi. Putem adapta scenariul de mai sus la mai multe situații cu care ne-am confruntat în viață: o persoană violentă, pierderea controlului mașinii, așteptarea unui diagnostic, evenimente nefericite de la locul de muncă sau momentele în care noi sau persoanele dragi ne-am aflat într-un pericol real.
Din exemplul de mai sus observăm că frica este o emoție neplăcută, care poate deveni foarte intensă raportat la dimensiunea faptului cu care ne confruntăm și care este provocată de anticiparea sau conștientizarea unui pericol. Frica are un rol esențial pentru supraviețuire, reprezentând un avertisment că ceva rău, de care trebuie să ne protejăm, se poate întâmpla.
Frica sau anxietate?
În limbajul cotidian, există o anumită sinonimie între frică și anxietate. Într-un fel, este firesc să fie așa. Atât frica, cât și anxietatea reprezintă reacții emoționale la un pericol. În cazul fricii, pericolul este transparent și obiectiv, iar în cazul anxietății, pericolul vine din interior, din psihicul nostru, fiind ascuns și subiectiv. Reacția de frică este proporțională cu pericolul, în timp ce anxietatea presupune o reacție disproporționată la un pericol real sau chiar o reacție la un pericol imaginar.
Să înțelegem anxietatea
Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment copleșitor de neajutorare, teamă de un pericol iminent și, uneori, panică. Trăirea sentimentului de anxietate poate fi însoțită de reacții fiziologice precum creșterea ritmului cardiac, transpirație, o senzație de tensiune și nervozitate crescută. Chiar și formele ușoare de anxietate pot fi atât de chinuitoare și inconfortabile, încât avem tendința de a evita disconfortul prin raționalizare, negare, proiecție, evitare și alte forme de evadare. Abuzul de substanțe (droguri, nicotină, cofeină, alcool și alimente) este o modalitate frecventă de amorțire a anxietății.
Nu există vreo împrejurare în care să căutăm și să valorizăm experiența anxietății. Poate că singura altă experiență care pare total nedorită este singurătatea. Toate celelalte experiențe emoționale sunt căutate uneori. De exemplu, putem plăti pentru a fi speriați de filme de groază, montagne russe, alpinism și altele asemenea, dar în aceste situații, deși ne putem panica, trăirile noastre sunt de frică, nu de anxietate.
Sigmund Freud a descoperit că, în cazul anxietății, pericolul de care ne temem provine din propriile noastre impulsuri. Orice impuls poate provoca anxietate dacă este suficient de puternic și dacă a-l recunoaște sau a-l pune în act ar intra în conflict cu alte aspecte importante ale sinelui nostru, precum imaginea de sine, relațiile importante sau valorile după care ne dorim să trăim.
De exemplu, în perioada în care Freud își dezvolta teoria psihanalitică, existau tabuuri sexuale foarte severe, iar cedarea în fața unor impulsuri sexuale putea reprezenta asumarea unui pericol real. În prezent, în cabinet, întâlnesc rar situații în care anxietatea are la bază impulsurile sexuale. Deși este frecventă anxietatea cu privire la relațiile intime, fie că este vorba despre actul sexual sau despre inhibițiile sexuale, aceasta reprezintă, la o analiză mai atentă, mai degrabă consecința impulsurilor agresive asociate sexualității decât a impulsurilor sexuale în sine. În schimb, tendințele agresive, precum furia, constituie frecvent sursa principală declanșatoare de anxietate.
Anxietatea apare atunci când gânduri, impulsuri, sentimente sau conflicte inacceptabile pentru imaginea de sine încep să pătrundă în conștiință. De exemplu, dacă am făcut un ideal din a ne considera calzi și iubitori, putem deveni anxioși atunci când ne înfuriem pe cei pe care îi iubim. Ne putem raporta la anxietate ca la un semnal că stima de sine ne este pusă în pericol. Mai precis, anxietatea este un semnal de pericol pentru respectul de sine, pentru poziția noastră în ochii persoanelor semnificative, chiar dacă acestea sunt doar figuri idealizate din copilărie.
Putem fugi de frică, dar nu putem fugi de anxietate, pentru că anxietatea este ceva din interiorul nostru. Anxietatea nu are legătură cu modul în care este în realitate o situație, ci cu modul în care o percepem și cu atitudinea noastră cu privire la ea. Astfel, unul dintre lucrurile pe care le putem face atunci când ne simțim anxioși este să înțelegem ce anume din psihicul nostru declanșează sentimentul unui pericol iminent și de unde vine propria atitudine de neputință în fața acestuia. Ce punct sensibil a fost atins? Ce sentiment ne-a provocat? Ce face ca sentimentul să fie de neacceptat?
De foarte multe ori, răspunsul la aceste întrebări ne va dezvălui că în spatele unei situații particulare de anxietate se află alte anxietăți latente, care își pot avea originea într-un sentiment de neajutorare psihică din copilărie. Starea de neajutorare sau eșecul în a primi ajutor într-o perioadă de dezvoltare timpurie se referă la toate comportamentele parentale care nu satisfac nevoile fundamentale ale copilului, cum ar fi „lipsa unei călduri și afecțiuni autentice” (Horney, 2025, p. 76), indiferența, eșecul acordajului afectiv, neglijarea, abandonul și abuzul.
Atunci când anxietatea este constantă și are un impact negativ considerabil asupra sentimentelor față de sine și față de ceilalți, fără a putea fi asociată de fiecare dată cu un declanșator specific, este posibil să trăim o stare de anxietate profundă. Această suferință reflectă faptul că ceva din interiorul nostru, din structura noastră psihică, are nevoie de atenție și că există o rană care are nevoie să fie tratată. Vindecarea anxietății profunde poate apărea într-un context terapeutic în care, cu ajutorul terapeutului, în timp, înțelegerea rațională și trăirea emoțională sunt aduse împreună pentru a atinge echilibrul psihic.
Dacă vrei să înțelegi mai bine ce se află în spatele fricilor tale, cum se deosebesc ele de anxietate și ce rol are curajul în felul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți, te invit la cursul „Cum să treci de la frică la curaj”, care începe pe 17 septembrie, la Fundația Calea Victoriei: trei întâlniri despre frică și anxietate, curaj și lașitate, dar și despre frica de intimitate, frica de succes și mecanismele prin care ajungem uneori să ne blocăm sau să ne autosabotăm.
Foto: Pexels
