Trăim într-o lume în care vedem permanent ce își doresc ceilalți. Vedem cariere, vacanțe, relații, case, stiluri de viață, obiective de business, transformări personale și liste nesfârșite de „lucruri pe care ar trebui să le facem”. De multe ori, fără să ne dăm seama, începem să ne dorim ceea ce vedem la alții. Nu pentru că ni se potrivește cu adevărat, ci pentru că pare validat, admirat sau „corect”.
Rețelele de socializare participă din plin la declanșare tentației de a avea ceea ce admirăm la alții, chiar dacă, într-un fel sau altul, cu toții știm că sunt lăsate a fi văzute doar acele imagini care arată excelent și care sunt de succes. În mod implicit, este posibil să ajungem să ne dorim lucruri, situații, scenarii la care nu ne-am fi gândit dacă nu ar fi fost afișate. Bineînțeles că se pune problema unei dileme importante: cât din ceea ce văd și admir la altcineva, mă reprezintă pe mine cu adevărat? Mai simplu spus: ceea ce văd că i se potrivește cuiva, oare mi s-ar potrivi și mie?
Se poate ajunge, desigur, în situația indezirabilă în care să constatăm că obiectivele pe care le urmărim nu sunt cu adevărat ale noastre și sunt doar obiective împrumutate. Mulți oameni ajung să muncească ani întregi pentru scopuri care, odată atinse, nu le aduc liniște, sens sau împlinire. Nu pentru că succesul ar fi inutil, ci pentru că au construit acel succes după o definiție care nu le aparținea.
Când obiectivele nu vin din interior
Există un semn care apare atunci când un obiectiv nu este autentic: oboseala emoțională. Nu coincide neapărat cu lipsa motivației, ci se simte ca o senzație că alergăm continuu spre ceva care nu ne hrănește sufletește.
Uneori alegem anumite obiective pentru că:
- familia consideră că sunt „bune”;
- societatea le validează;
- oamenii din jurul nostru merg în aceeași direcție;
- ne este teamă să nu rămânem în urmă;
- confundăm admirația cu compatibilitatea.
Make Life Magic
Alin Comșa: „Bucuria de a trăi acum ar trebui să fie pe fiecare listă de priorități.”
Doar pentru că un anumit stil de viață împlinește pe altcineva nu înseamnă că ni se potrivește și nouă. Unii oameni se simt vii într-un ritm alert, competitiv. Alții au nevoie de liniște, creativitate, profunzime sau libertate. Unii își găsesc sensul în construcție și performanță, alții în relații, educație, artă sau contribuție umană.
Problema apare atunci când nu ne acordăm timp să aflăm cine suntem cu adevărat noi înșine. Și în acel gol de autocunoaștere, lumea din jur începe să decidă pentru noi.
Psihologic vorbind, omul are tendința naturală de a se raporta la grup. Observăm, imităm, comparăm și preluăm modele. Este un mecanism firesc care are la bază existența neuronilor oglindă. Societatea umană se creează istoric prin mimetism. Pericolul apare atunci când comparația devine principalul criteriu după care ne alegem direcția în viață. În felul acesta, riscăm să construim o existență care arată bine în exterior, dar care nu ni se potrivește în interior.
Autocunoașterea nu este un lux, ci o nevoie
De multe ori spunem că nu avem timp pentru noi. Dar adevărul este că lipsa timpului pentru autocunoaștere se plătește mai târziu prin confuzie, epuizare și sentimentul că trăim „pe pilot automat”. Să te cunoști pe tine nu înseamnă doar să îți știi calitățile și defectele. Înseamnă să observi:
- ce îți aduce energie;
- ce te consumă;
- ce valori ai;
- ce fel de ritm de viață ți se potrivește;
- ce înseamnă pentru tine succesul;
- ce fel de oameni și contexte te fac să te simți viu.
Și pentru toate cele de mai sus, există o cerință extraordinar de importantă. Curajul de a fi sincer cu tine! Curajul de a recunoaște ce ai nevoie și nu ai nevoie. Puterea de a spune, măcar în forul intim, ceea ce-ți place sau nu-ți place. Doar în acest fel se poate determina un obiectiv autentic.
Un obiectiv autentic produce, chiar și în momentele grele, o formă de sens interior. Poate exista oboseală, poate exista efort, dar există și sentimentul că direcția are legătură cu tine. Și atunci, totul capătă sens.
În schimb, obiectivele împrumutate vin adesea la pachet cu anxietate, presiune și comparație continuă. Nu le urmărim pentru că ne reprezintă, ci pentru că vrem validare, apartenență sau confirmarea că „suntem suficient de buni”. Uneori, este nevoie să ne întrebăm sincer: dacă nimeni nu ar vedea acest succes, l-aș mai dori? Răspunsul la această întrebare poate schimba multe.
Curajul de a avea propriile obiective
Există oameni care își doresc o funcție importantă și oameni care își doresc timp pentru familie. Există oameni care vor stabilitate și oameni care au nevoie de aventură și schimbare. Există oameni care iubesc expunerea și oameni care înfloresc în discreție. Niciuna dintre variante nu este greșită.
Problema apare când încercăm să trăim viața altcuiva. Când alergăm după obiective care arată bine social, dar care nu au rădăcină în propria noastră structură interioară.
Autocunoașterea cere timp, sinceritate și o anumită tărie de caracter. Astfel se poate ajunge la concluzii dureroase, cum ar fi ideea de a recunoaște că anumite lucruri pe care le-am urmărit ani întregi nu au fost, de fapt, ale noastre. Dar doar așa putem să construim obiective care nu doar impresionează, ci ne și împlinesc.
Adevărata creștere personală nu înseamnă să bifezi toate obiectivele pe care lumea le consideră importante. Poate că înseamnă, de fapt, să descoperi ce este important pentru tine și să ai îndrăzneala să mergi în acea direcție, chiar dacă este diferită de a celorlalți. Pentru că, în final, cele mai valoroase obiective nu sunt cele care ne fac să părem împliniți, ci cele care ne ajută să ne simțim, cu adevărat, acasă în propria viață.
Alin COMȘA este psiholog, coach, trainer și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține, din 5 iunie, Atelierul Life Management - Time Management: Cum îmi stabilesc obiectivele?
Foto: Freepik
