Sigur ai auzit expresia „mi-ai stricat feng shui-ul”, așa că hai să o transformăm în ceva bun! Feng Shui este o practică străveche, originară din China, care studiază modul în care energia (chi) circulă în spațiul în care trăim. Evident, el explică și modul în care această energie ne influențează și în bine și în mai puțin bine.
Practic, Feng Shui-ul îți transformă casa într-o oază de liniște care îți generează noroc și voie bună.
Pe scurt, Feng Shui înseamnă arta și știința armonizării oamenilor cu spațiul, astfel încât să obținem starea de bine, claritatea mentală și atragerea oportunităților. Când energia circulă liber și armonios în direcția aleasă de tine, viața ta începe, subtil, să se așeze așa cum e mai bine pentru tine: apar idei noi, relațiile se îmbunătățesc și chiar partea financiară poate deveni mai stabilă. Iată 3 recomandrări din Feng Shui care pot face o diferență reală:
1. Intrarea în casă – locul pe unde intră energia și oportunitățile
În Feng Shui, ușa de la intrare este numită „gura chi-ului”, punctul principal prin care energia nouă intră în viața ta. Dacă energia e blocată (lucruri depozitate aiurea sau claie peste grămadă), nici norocul nu are cum să intre. Este primul contact dintre lumea exterioară și spațiul tău personal.
Gândește-te așa: dacă intrarea în casă este întunecată, aglomerată sau neîngrijită, mesajul transmis (inclusiv la nivel subconștient) este „nu este loc pentru nimic nou”. Acest lucru poate influența starea ta de spirit (creând blocaj sau închidere emoțională), dar și modul în care percepi oportunitățile (deja sunt depășit/ă de situație, de ce să mai iau și altceva nou?). Cum vine un job nou într-un astfel de spațiu? Sau un partener nou?
Din punct de vedere psihologic, primul contact cu spațiul îți setează tonul mental, asemeni primei impresii când cunoști un om nou. Dacă intri într-un loc aerisit și plăcut, te simți instant mai relaxat și mai deschis. Atunci se creează acea stare pe care ne-o dorim cu toții de „Ahhh... am ajuns acasă, ce bine!”
Ce poți face concret:
• Curăță și organizează zona de la intrare – hainele stau în cuier, pantofii în cutii sau pe suporturi dedicate
• Asigură-te că ai lumină suficientă (ideal lumină caldă) și fără becuri arse
• Adaugă un element viu: o plantă sănătoasă sau un obiect care te inspiră. Poate să fie legat de lumea exterioară ca de exemplu: diplome, cum îți dorești să fii perceput/ă (un mentor sau un idol), o poză de la un moment important pentru tine
• Verifică dacă soneria, clanța și încuietorile funcționează corect
• Evită depozitarea obiectelor inutile chiar la intrare, mai ales într-un mod haotic
• Adaugă și un element de protecție (un cristal negru sau o cruce sau poate căței Fu din cultura chinezească) pentru a fi sigur că vin în viața ta doar șansele noi bune pentru tine
Un spațiu liber și primitor transmite un mesaj clar și puternic: „Am spațiu și aleg să primesc”.
Odată, un client antreprenor m-a întrebat ce poate să facă pentru a aduce mai mulți clienți pentru afacerea sa (poate cea mai frecventă întrebare primită de mine). I-am făcut o serie de recomandări și prima (de care i-am și amintit de mai multe ori), a fost să curețe intrarea în birou unde avea multe lucrări depozitate și materiale pe jumătate folosite. Câteva luni mai târziu, mi-a trimis poză cu contul firmei, care avea o sumă muuult mai mare în el și a recunoscut că i-a mers excelent după ce a pus în practică recomandările, deși inițial fusese sceptic.
2. Eliberează spațiul – fă loc pentru ceea ce vrei să atragi
Unul dintre cele mai importante principii din Feng Shui este acesta: energia nu poate circula într-un spațiu aglomerat sau murdar.
Lucrurile pe care nu le mai folosești, obiectele stricate sau cele păstrate „pentru orice eventualitate” creează stagnare energetică (adică te încurcă în loc să te ajute). Dar dincolo de energia subtilă, există și un impact psihologic foarte clar: fiecare obiect nefolosit te trage în jos.
Acest lucru îți consumă atenția și îți reduce claritatea mentală pentru că trebuie să repari acei pantofi sau trebuie să chemi un instalator pentru a repara țeava sau, sau, sau... Și uite așa se strică iar Feng Shui-ul tău.
Ce poți face concret:
• Repară rapid lucrurile care merită (ideal în 7–14 zile). Tranform-o într-o joacă: scrie o listă cu tot ce ai de făcut și vezi cât de repede poți să le termini.
• Aruncă obiectele stricate, inutile și/sau urâte (așa cum a zis Marie Kondo – păstrează doar ce e util sau ce aduce bucurie)
• Donează, vinde sau reciclează ceea ce nu mai folosești și este încă într-o stare bună. Există multe ONG-uri care preiau lucruri pentru familii nevoiașe
• Aplică regula: „1 intră – 1 iese” (mai ales în cazul obiectelor pe care avem tendința să le colecționăm – haine, pantofi, piese de schimb pentru mașină etc.)
• Folosește „cutia de X de zile”. Dacă nu ai folosit un obiect într-o perioadă de timp, îl poți da mai departe
După o astfel de curățare, mulți oameni observă schimbări în bine, inclusiv și oportunități neașteptate sau cadouri frumoase. Într-o iarnă, după o schimbare de carieră, am vândut la un anticariat toate cărțile vechi aferente domeniului de muncă trecut. În iarna aceea, am primit enorm de multe cărți cadou de ziua mea pe subiectul noii meserii.
3. Activează zona prosperității – susține energia abundenței
În Feng Shui, casa este împărțită în mai multe zone energetice, fiecare asociată cu un aspect al vieții. Zona prosperității este, în mod tradițional, în partea de sud-est a locuinței. De ce menționezi, totuși, banii într-un articol care face referire la noroc? Din păcate sau din fericire, trăim într-o lume în care foarte multe se pot rezolva cu bani.
Exact așa cum ziceau și chinezii, putem să plătim ghinioanele să plece.
Această zonă este legată de elementul Lemn (creștere, dezvoltare) și este susținută de elementul Apă (flux, oportunități). Pe scurt, este o zonă în care avem nevoie de plante vii (reale sau picturi cu ele) și elemente care să simbolizeze apa (fântâni, picturi cu apa, o stropitoare, picturi cu cascade sau râuri) sau elementele verde, mov, albastru sau negru.
Ce poți face concret:
• Așază o plantă sănătoasă și rezistentă cu frunze mai cărnoase și rotunde (copacul de jad)
• Folosește culori precum verde, turcoaz, mov, albastru
• Adaugă un obiect care pentru tine simbolizează prosperitatea (pușculiță, bijuterii) sau obiecte, amulete din cultura chinezească precum broasca cu 3 picioare
• Menține zona curată și ordonată
• Evită obiectele stricate sau lucrurile abandonate
Este vorba despre a crea un spațiu care reprezintă intenția de creștere și abundență.
Când creezi un spațiu care susține aceste idei, începi să gândești diferit, să acționezi diferit și, implicit, să obții rezultate diferite. Începi să simți că se poate.
I-am făcut o dată unei prietene cadou o fântână pentru zona abundenței. E suficient să spun că, la scurt timp după, m-a scos la cină în oraș să îmi mulțumească.
Cu ce îmi doresc să rămâi
Dacă vrei să atragi mai mult noroc în viața ta, începe cu spațiul în care trăiești, acesta este locul care îți setează baza neurologică pentru majoritatea deciziilor tale. Nu trebuie să faci totul perfect și nici nu trebuie să schimbi totul dintr-o dată. Nici Roma nu s-a construit într-o zi. Poți începe cu pași mici, astfel încât să te simți bine.
Casa ta nu este doar un loc în care dormi și faci duș. Este un spațiu care te susține sau te limitează. Uneori, norocul nu întârzie, doar așteaptă să aibă spațiu pe unde să intre și după să știe ce să facă.
Diana Broșiu este coach de business și mindset și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține din 7 aprilie cursul - Introducere în Feng Shui modern.
Foto: Freepik


















