Știi conversația aceea care s-a terminat de trei ore, dar care continuă în capul tău? Acum ai replica potrivită. Acum știi ce trebuia să spui. Acum ai și argumentul pe care, evident, la momentul respectiv nu l-ai găsit nicăieri pentru că erau prea multe emoții implicate.
Gândurile recurente, cele care nu de dau pace, nu au neapărat legătură cu o conversație, de multe ori apar în legătură cu ceva ce urmează să se întâmple. Un meeting, o discuție dificilă, o decizie, o problemă de bani, o situație la serviciu. Și mintea începe să lucreze și să facă scenarii: dacă se întâmplă așa sau pe dincolo? Și dacă eu fac asta, iar celălalt răspunde așa?
A te gândi neîncetat la o problemă nu înseamnă că o rezolvi, ci că intri într-o vrie mentală obositoare.
Despre overthinking, ruminație și buclele de gânduri este vorba în noul episod Magic People în 10 minute. Invitata Ruxandrei Rusan este psihoterapeutul Corina Cerchez, care ne învață cum să liniștim gândurile care nu ne dau pace.
Primul lucru important pe care îl spune Corina schimbă perspectiva: mintea nu face toate astea ca să ne chinuie. Dimpotrivă. Încearcă să ne ajute.
Creierul nostru evaluează permanent ce se întâmplă în jur. A fost bine? A fost rău? Sunt în siguranță? Există vreun pericol? Ce aș putea face ca data viitoare să iasă mai bine?
De obicei, evaluarea începe înaintea unui eveniment, mai ales atunci când suntem foarte precauți și scanăm permanent mediul după posibile pericole. Alteori începe după: „Am reacționat bine?”, „Trebuia să spun altceva?”, „Oare ce a înțeles despre mine?”, „De ce n-am făcut asta?”.
Problema apare când analiza nu mai produce nimic nou și se transformă într-o buclă.
Și, desigur, bucla are un talent special de a deveni foarte interesantă exact noaptea, când ne propunem să dormim. E și firesc: în timpul zilei avem treabă. Mergem la serviciu, răspundem la telefoane, facem cumpărături, gătim, rezolvăm lucruri. Gândurile pot exista undeva în fundal, dar concurează cu toate celelalte lucruri care ne cer atenția. Seara, când zgomotul zilei scade, rămâne spațiu.
Și atunci, spune Corina foarte plastic, gândurile pot să înflorească „precum ciupercuțele după ploaie” și să ne fure somnul.
Ce facem cu ele?
Instinctul ar putea fi să ne spunem simplu: gata. Stop. Nu mă mai gândesc.
Numai că există o problemă. Cu cât încercăm mai tare să împingem un gând departe, cu atât el va reveni mai puternic. Corina folosește imaginea unei mingi pe care încercăm s-o ținem sub apă. O putem ține acolo o vreme, dar presiunea nu dispare. Iar când îi dăm drumul, mingea sare la suprafață. Așa că soluția nu este să ne luptăm cu gândurile, ci, mai degrabă, să le facem loc.
1. Parchează gândul
Una dintre cele mai simple tehnici propuse în episod este și una dintre cele mai accesibile: scrie.
Pe hârtie, în telefon, într-o aplicație de notițe – nu contează prea mult unde. Important este să scoți din minte lucrurile care se tot întorc.
Pot fi zece. Pot fi douăzeci. Pot fi importante sau banale. În prima etapă nici măcar nu trebuie rezolvate. Ideea este, cum spune Corina, să faci puțină curățenie.
Abia după aceea te poți uita la ele și le poți așeza pe categorii.
Foaia devine astfel un fel de sertar exterior al minții. Problema nu a dispărut, dar nici nu mai trebuie ținută permanent „deschisă” în cap, ca o fereastră de browser pe care n-ai curaj s-o închizi.
2. Ce dovadă am că este adevărat?
Pentru gândurile care revin, Corina propune apoi întrebarea:
Ce dovadă am că lucrurile stau așa cum cred eu?
E o întrebare mică, dar poate schimba direcția unei întregi povești pe care ne-o spunem.
„Sigur s-a supărat pe mine.” Ce dovadă am?
„O să iasă prost.” Ce dovadă am?
„N-o să mă descurc.” Ce dovadă am?
Nu înseamnă să ne convingem artificial că totul va fi minunat. Înseamnă doar să facem diferența dintre ceea ce știm și ceea ce mintea noastră anticipează, interpretează sau completează singură.
3. Ce pot face concret ca să schimb situația cu 1%?
Nu să rezolv toate problemele din lume până mâine dimineață. Doar schimb cu 1% situația care mă apasă. Acel 1% înseamnă să dau un telefon de care n-am chef, să trimit un mesaj, să fac o programare, să pun o întrebare, să iau o decizie sau să accept că, în seara respectivă, nu mai există nimic concret de făcut.
Dar despre ce este, de fapt, gândul?
În spatele unei liste aparent haotice de preocupări poate exista o temă comună.
Corina povestește despre un exercițiu în care notează mai multe gânduri și începe să le combine și să le reducă, până când ajunge la ceea ce numește „gândul rădăcină”.
Poate pe listă sunt banii, ziua de mâine de la serviciu, o decizie de familie. Par probleme diferite. Dar dacă le apropiem, s-ar putea să descoperim în spatele lor aceeași frică.
Iar răspunsul poate fi o emoție, o stare sau chiar o tensiune în corp. Corina spune că se întoarce des la corp tocmai pentru că acesta ne poate spune ceva despre felul în care ne simțim.
Nu trebuie însă să transformăm exercițiul într-o nouă probă de care trebuie să trecem cu brio și nici nu trebuie să câștigăm fiecare ceartă imaginară pe care o reluăm la 1:30 noaptea – deși, trebuie să recunoaștem, atunci avem întotdeauna cele mai bune replici.
De multe ori ajunge să observăm că am intrat din nou în buclă, să punem lucrurile pe hârtie și să ne întrebăm: ce știu cu adevărat, ce pot face concret și care este, de fapt, lucrul care mă sperie?
Restul poate aștepta până dimineață.
Ascultă episodul aici, pe Soundis sau pe Spotify.
