RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

Vampirii energetici există și sunt printre noi

Bunicii îi spun deochi, noi îi spunem vampirism energetic. Deși sună SF, fenomenul e vechi de când lumea, însă nu funcționează așa cum pare la prima vedere.

marți, 22 august 2023

Vă simțiți secătuiți de energie după ce ați interacționat cu unii oameni? Și vi se întâmplă ca, în același timp, să vi se spună: „Ce bine mă simt după ce m-am întâlnit cu tine!”?  Iar apoi, exact după ce ați reușit să vă refaceți nivelul energetic, să revină prietenul, cunoștința, colegul? Și povestea să reînceapă?

Toate acestea vin într-un context în care viața de adult aduce cu sine, oricum, multe provocări, este încărcată de relații interpersonale, de interacțiuni umane diverse și de responsabilități multiple. În toată această vrie, ar trebui să ne facem timp să fim mai atenți la starea noastră de bine. Ca să supraviețuim, avem nevoie de energie, cu atât mai mult cu cât suntem ființe multidimensionale, spirituale și energetice, care au o experiență umană. 

Cine este vampirul energetic?

Vampirul energetic este un fel de entitate parazită care se hrănește cu prana – energia vitală -  a altei persoane.  Cu alte cuvinte, vampirii energetici sunt acele persoane din jurul tău (colegi, vecini sau poate chiar prieteni) care îți sug toată energia din tine, făcându-te să te simți extraordinar de obosit, fără vlagă, năuc și trist. 

Atenție, această tipologie de persoană nu este neapărat conștientă de ceea ce face și poate fi emoțional instabilă, fără să facă ceva premeditat.

În ultimii ani, însă, după multe ore de prezență și conștiență a ceea ce sunt și ceea ce fac, am început să mă îndoiesc de această definiție simplistă a „vampirului energetic“. Am început să cred, și experiențele personale mi-au confirmat de multe ori acest lucru, că este cumva imposibil să îți dai energia altcuiva și că este imposibil să iei energia cuiva. 

Sigur, poți face mult rău unei alte persoane la nivel energetic, dar treaba cu vampirismul a început să mi se contureze într-o cu totul și cu totul altă lumină. 

Un schimb continuu de energie

După cum bine știți, tot ce există este Câmpul de Energie Universală. Toată materia (stele, pământ, plante, oameni etc) este pur şi simplu intensificarea acestui câmp. Tot ce vedem în jurul nostru (inclusiv noi înşine) este expresia sau  manifestarea acestui Unic Câmp. Noi suntem conectați la această Sursă (de energie Universală) prin frecvența Sufletului nostru. Astfel, suntem alimentați continuu cu informații și energie.

Așadar, sufletele au o reprezentare în planul fizic – noi, ființele umane. Adică eu și cu tine, de exemplu. Eu primesc energie de la Sursă prin intermediul Sinelui meu Superior, dar și tu, la fel, primești energie de la Sursă doar prin Sinele tău Superior, astfel încât această energie nu poate curge din unul din noi înspre celălalt. 

Cum să-ți pui o dorință ca să se îndeplinească!
Make Life Magic

Cum să-ți pui o dorință ca să se îndeplinească!

Beatrice Căițanu, terapeut holistic, despre cum influențează gândurile noastre ceea ce ni se întâmplă în realitate.

marți, 25 august 2026

De fapt, ceea ce se întâmplă este că eu mă comport în așa fel încât – prin intermediul unei percepții deformate asupra realității mele înconjurătoare, generez inconștient o serie de gânduri, de convingeri care îmi limitează de fapt accesul la Sursă. La fel faci și tu. Așadar, prin modul în care percepi lumea, tu poți foarte bine să crezi că eu sunt un vampir energetic. Dar ce se întâmplă în realitate este că, de fapt, pe măsura ce tu îmi observi comportamentul, mintea ta începe să genereze gânduri sabotoare, care îți blochează accesul la sursă. De aceea avem senzația că există anumite persoane în prezența cărora suntem secătuiți de vlagă și ni se duce toată energia.

Acest lucru însă nu are nimic de-a face cu celălalt, el este doar o scuză, astfel încât noi să ne simțim mai bine, prin comparație cu celălalt. El devine Răul și, prin antiteză, noi suntem Eroul saua Victima. Când se întâmplă acest lucru, apar suferința, starea de disconfort fizic sau psihic. Însă nu „vampirul energetic” este de vină, ci conexiunea noastră cu Sursa.

În această nouă lumină, „vampirii energetici” nu cred că Universul este infinit, nu cred că este posibil să fie iubiți atât cât au nevoie să fie iubiți. Nu se simt în stare să își satisfacă propriile nevoi, și, prin urmare, cred că singura cale de a obține asta este prin intermediul celorlalți. 

Convingerile limitative și gândurile sabotoare care îi copleșesc deseori le scad vitalitatea, astfel ei trăiesc o continuă stare de disperare și de neputință. Sunt inconștienți de măreția spiritului lor. Asta nu înseamnă că îşi merită eticheta de „răi” sau de „rău intenționați”. Ei devin victima propriei lor minți.

Pe de alta parte, la fel de importantă este și cealaltă parte a acestei dinamici – victima vampirismului energetic, pentru că trăim cu toții o viață care este holograma gândurilor noastre. 

Iar una dintre Legile de bază după care funcționează Universul este Legea Atracției Universale. Aceasta postulează că  atragem ceea ce emitem. 

Așadar, cum este posibil ca victima și prădătorul să împartă același spaţiu? 

Nu este vorba de energii diferite care se resping? Din contră! Cei doi vibrează pe aceeași frecvență.

Victima vibrează pe aceeași frecvență cu vampirul energetic. Și ea are o gândire limitativă, care îi diminuează vitalitatea, și ea experimentează tristețea și disperarea. Nici ea nu este conștientă de valoarea sa, de măreția sufletului său. Starea sa inspiră milă celor din jur, care au tendința să îi poarte de grijă și să o protejeze. 

În această stare, nu putem vedea frumusețea, resursele din noi. Ne vedem goi și insuficienți, iar vampirul energetic ne ajută prin antiteză să părem mai buni, mai valoroși. De aceea, involuntar, căutăm această tipologie de persoane – „vampirii energetici” – pentru că, în mod paradoxal, ei contribuie într-o oarecare măsură la construirea unei stime de sine, unei păreri mai bune despre noi. 

Postura de victimă – dușmanul stării noastre de bine
Make Life Magic

Postura de victimă – dușmanul stării noastre de bine

Când cineva pozează în victimă, îi condamnă pe ceilalți la o manipulare care nu aduce nimic bun.

luni, 14 noiembrie 2022

Atât victima, cât și vampirul energetic au nevoie să înțeleagă că este imposibil să absorbi energia altcuiva sau să îți fie furată energia. Dacă ne simțim secătuiți de puteri sau dacă simțim că nu avem suficientă energie într-o anumită conjunctură, acest lucru se întâmplă deoarece nu ne dam voie să ne conectăm la gânduri care ne încarcă, ne conectează la Sursa de Energie Universală, care este continuă și infinită. 

Cele două tipologii au nevoie:

- Să descopere cine sunt cu adevărat

- Să dezvolte autonomia și sentimentul că sunt suficienți și că sunt capabili să își satisfacă propriile nevoi

- Să învețe să se iubească pe sine și să cultive această iubire de sine

- Să fie asumați cu privire la viața lor

- Să capete încredere în sine (să își dezvolte un sistem propriu de valori și să aibă încredere că acesta funcționează pentru ei)

- Să învețe să perceapă nuanțele (zonele de gri în complexitatea lor) în loc să continue să vadă lumea în alb și negru, în „rău” și „bine”

- Să studieze comportamentele pe care le așteaptă din partea celorlalți (de exemplu, ai nevoie să fii apreciat, iubit, văzut și/sau ascultat) și să pună în practică astfel de comportamente.

Foto: Unsplash

Make Life Magic

Mai mult

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026