Make Life Magic

Ajutor! Copilul meu are teme. Ce e de făcut?!

Despre teme sunt multe de spus și am să încep cu primul și cel mai important: percepția copilului și a părintelui despre acestea.

Povestea temelor apare în viața copilului încă de la început și este împletită cu evoluția acestuia, doar forma lor se schimbă, pe măsură ce copilul crește.

Prima temă pe care o primește este să oglindească zâmbetul părinților. Apoi, lista continuă: să recunoască, numească persoane/obiecte/culori, să ia/să dea obiecte, să bea apă cu biberonul/cana/sticla, să mănânce, să meargă etc. E drept, nu le numim, efectiv, teme. Le zicem obiective, borne ale evoluției, însă, pentru a le atinge, copilul exersează iar și iar, până reușește. Dacă tinde să renunțe, facem noi în locul lui, rămânem acolo, cu încurajări și exercițiu, până când copilul reușește. 

La școală, se întâmplă același lucru. Cadrul didactic stabilește obiective. Pentru a atinge acele obiective, copilul are nevoie de exercițiu. Exersarea individuală din clasă se numește muncă independentă, iar cea de acasă poartă numele de temă. Acesta este primul pas: să înțelegem noi, ca părinți, și să îi explicăm copilului rolul temei.

E nevoie să le reamintim de multe ori câte căzături au luat până au învățat să meargă și să-i încurajăm să nu renunțe, așa cum făceam în trecut.

Mulți părinți întreabă: dar cât de mult să-l ajut? Răspunsul e simplu: cât l-ai ajutat să învețe să meargă pe bicicletă! Unii dintre noi am lăsat roțile ajutătoare mai mult timp, alții le-am scos de la început. I-am ținut zdravăn de șa - unii o dată, alții de o mie de ori. Așa este și cu temele. Unii copii au nevoie de puțină susținere, alții vor avea nevoie de mai multă.  

Să vedem însă câteva lucruri pe care fiecare dintre noi poate să le facă și care contribuie la formarea unei rutine de succes.

1. Crearea unui spațiu propice efectuării temelor. 

2. Un spațiu lipsit de distractori (jucării, tabletă, televizor, frați/surori sau animale de companie), bine aerisit și luminat, cu mobiler potrivit/adaptat.  

3. Clasa I este o poveste separată. Atunci au nevoie de cineva care să le reamintească postura corectă, să corecteze prinderea instrumentului de scris, să vegheze trasarea corectă a literelor, să ofere sprijinul pe care și învățătoarea îl oferă la clasă pentru a citi sarcina de lucru.

4. Înainte de a se apuca de teme, nevoile lui trebuie să fie satisfăcute: copilul este odihnit, a mâncat, a băut apă și a fost la toaletă, starea lui sufletească este una bună. 

5. Tot înaintea efectuării temelor mai este un pas, cel mai important și omis: parcurgerea informațiilor din manual și din caietul de clasă. Copilul citește teoria, exercițiile și modul în care sunt rezolvate, înainte de a se apuca de efectuarea temelor. Doar după ce este realizat acest prim pas, copilul este pregătit să se apuce de teme.

Reprizele de lucru pe disciplină sunt de maximum 20 de minute, urmate de o scurtă pauză de mișcare (nu jocuri/televizor).

Copilul parcurge toate exercițiile pe care le are de făcut. Ajutorul părintelui poate fi solicitat la început pentru înțelegerea enunțului, dar nu e oferit direct: 

„Tu ce ai înțeles că trebuie să faci? Ai răsfoit auxiliarul/caietul pentru a vedea cum ai rezolvat un astfel de exercițiu înainte? Ce cuvânt/expresie te-a dus cu gândul la o operație de adunare?”

Să îi dăm direct soluția este calea cea mai scurtă, însă costul plătit este stima de sine, știrbirea competenței, sentimentul că victoria nu-i aparține.

Cu temele avem nevoie de aceeași răbdare și perseverență pe care le-am avut pentru a implementa toate rutinele din viața copilului (și niciuna nu a fost ușoară): să se spele pe dinți, să respecte ora de culcare, să salute, să ceară permisiunea. Așadar, curaj și de la capăt cu răbdare! Va reuși! 

Foto: Pexels