Magic News

Monica Bellucci, mândră de fiica ei, Deva, care a defilat pentru Dolce&Gabbana

Deva Cassel, fiica actorilor Monica Bellucci şi Vincent Cassel, a defilat în Sicilia pentru celebra casă de modă italiană, Dolce &Gabbana.

La 17 ani, Deva îşi continuă cariera în modeling, începută în urmă cu 2 ani, şi a avut o apariţie memorabilă. Tânara a purtat o rochie tip corset, din tul şi dantelă, brodată cu perle şi cristale.


Din primul rând, Monica Bellucci, fidelă de foarte mulţi ani brand-ului italian, şi-a încurajat şi aplaudat fiica. Deva a început colaborarea cu Dolce&Gabbana în urmă cu 2 ani, fiind imaginea parfumului Dolce, însă ea este invitată şi în show-urile casei.


În luna august a anului trecut, Deva a defilat într-o rochie florală spectaculoasă, fiind de asemenea, susţinută de mama ei. “Am părinţi deschişi, care mi-au oferit o mare libertate de care am profitat cu responsabilitate”, a declarat cu multă maturitate Deva.

Ea a terminat liceul la Paris şi şi-ar dori să meargă pentru câteva luni împreună cu prietenul ei, la New York. Deva vrea să îşi dea seama ce vrea să facă în continuare, în condiţiile în care meseria de actor nu o atrage deloc. “Părinţii mă sfătuiesc şi mă încurajează să fac propriile alegeri”, a mai spus ea.