După ce a fost învinsă cu 3-6, 7-6(7), 7-6(7), românca a scris un mesaj emoţionant pe Instagram, iar cuvintele sale au fost appreciate de foarte multă lume, mesajul viralizându-se.
"Azi a fost destinat să fie ziua ta. O meriți total, a fost cel mai greu meci pe care l-am jucat în termeni de emoții și de stăpânire a lor.
A trebuit să lupt, asta este competiția, dar cumva știam că nu e fair-play. Fie ca Dumnezeu să te protejeze, să o protejeze pe sora ta, pe familia ta și pe toți oamenii (n.r. din Ucraina). Fie ca toți să trăim în pace", a scris Ana Bogdan.
La finalul meciului, Dayana a declarat printre lacrimi: "Îmi tremură mâinile. Am venit din țară afectată de război, unde se află familia mea. A fost foarte dificil din punct de vedere emoțional. Mi-aș fi dorit să fiu acum în țara mea, dar tatăl meu a decis altceva… Inima mea este acasă și mintea mea se luptă aici, așa că e foarte dificil să mă concentrez și să îmi găsesc echilibrul. Această victorie nu înseamnă nimic, având în vedere ce se întâmplă în țara mea. Dar mă bucur că am putut lupta pentru Ucraina și sunt mandră de ucrainenii mei, sunt niște eroi. Nu știu ce să mai spun altceva, îmi pare rău".
Sportiva a plecat din Ucraina şi după un drum de patru ore a ajuns în România: ”Traseul a durat patru ore pentru a ajunge la Dunăre, la frontiera cu România. Ne era frică de bombe şi să nu ne întâlnim cu tancurile ruseşti. Era o lungă coadă de maşini la frontieră şi am luat-o pe jos.
Aici ne-am luat rămas bun de la părinţi, pentru că mama a rămas şi ea în cele din urmă. De cealaltă parte a frontierei ne-au aşteptat oameni buni, care ne-au dat să bem şi să mâncăm. Iar la Bucureşti am putut lua avionul spre Lyon”.














