Noua Ordine - „film necesar acestor vremuri”

S-a vorbit foarte mult în ultimii doi ani despre conspirații, oameni care conduc lumea din umbra și despre faptul că suntem prinși într-un mare matrix, că tot a revenit filmul omonim printre noi.

Oamenii preferă să se raporteze la un singur pol informativ, chiar dacă încalcă anumite principii logice sau de veridicitate, iar asta a împărțit populația planetei între sceptici și optimiști, între cucernici și anarhiști. Trăim niște vremuri în care adevărul a devenit abscons, iar o singură derapare a parcursului clasic al omenirii duce la niște teorii fabulous de neinspirate despre cum stau lucrurile de fapt. Citeam de curând că mai bine de 98% dintre teoriile conspirației nu se adeveresc, iar dacă tu ca individ alegi totuși să crezi în astfel de lucruri atunci problema nu mai este la alții.

În principal, „Noua Ordine”, în titlul original „Nuevo Orden”, vorbește despre o revoltă a clasei sărace împotriva celor cu bani, împotriva celor care se lăfăie inert în bogăție la câțiva metri de regatul neajunsurilor și grija zilei de mâine. 

Continuarea AICI