Magic News

La aproape 84 de ani, Jane Fonda a început filmările la sezonul 7 din „Grace & Frankie”

Jane Fonda, care va împlini anul acesta 84 de ani, continuă să fie foarte activă şi să îşi continue cariera de actriţă.

Ea a anunţat startul filmărilor pentru al şaptelea sezon al serialului „Grace & Frankie”, în care joacă alături de Lily Tomlin, Martin Sheen şi Sam Waterston.

Netflix a anunţat deja ca serialul se va încheia după acest sezon, fiind cea mai longevivă producţie realizată până acum de companie.

Fonda şi Tomlin, interpretele personajelor principale, află că soţii lor, roluri în care au fost distribuiţi Martin Sheen şi Sam Waterston, sunt homosexulai şi le părăsesc, iar vieţile lor sunt total date peste cap.

„M-am simţit bine să îmi învăţ replicile pentru scenele de luni şi marţi. Nu mă deranjează că trebuie să mă trezesc la 04:30. Sunt obişnuită să mă trezesc la 05:30, aşa că nu e mare lucru... decât că trebuie să adorm la 8 seara. Trebuie cumva să am un program de fermier: să merg la culcare odată cu soarele şi să mă trezesc odată cu el. Singurul dintre cei trei soţi ai mei care simţea la fel a fost Ted (Turner, n.r.)”, a scris actriţa.

Iar Jane a continuat: „Covid mi-a dat peste cap simţul timpului, aşa încât simt că iarna este aproape, sărind peste toată vara”.

Ea a remarcat că acest lucru nu ar fi neapărat rău, având în vedere prognozele meteorologilor referitoare la valuri de caniculă. „Căldura este cel mai periculos dintre toate efectele schimbării climei”.

Din luna iulie, ea va organiza lunar protestele online Fire Drill Fridays.