Magic News

Premiile Gopo 2021: Actorul Costel Constantin, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Carieră

Actor de teatru, film și televiziune, Costel Constantin va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova București, la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 iunie.

Costel Constantin s-a dăruit scenei peste jumătate de secol, este societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti și a jucat alături de maeștri precum Grigore Vasiliu Birlic, George Calboreanu sau Dina Cocea, iar în film a colaborat cu regizori consacrați precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Andrei Blaier sau Dan Pița.

Născut în1942, Costel Constantin a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964, clasa Beate Fredanov), avându-i drept colegi pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel, Ştefan Radof, Valeria Seciu şi mulţi alţii. A debutat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965-1969, iar din 1969 a devenit actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Gogol, Molière sau Caragiale. Face parte din galeria actorilor de mare valoare ai scenei româneşti care au interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare (din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea), alături de Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca. De-a lungul carierei sale a jucat alături de maeștri ai teatrului românesc precum Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, George Calboreanu, Cella Dima sau Marcel Anghelescu.

Vezi coninuarea AICI