De asemenea, ea a debutat ca autoare de carte în anul 2000, cu volumul „Dincolo de prezent”, apoi a mai publicat alte două cărți în 2003 („Sunt gravidă, ce să fac?”) și în 2006 („Frumusețea nu este o misiune imposibilă”).
Oana a devenit cunoscută publicului larg în calitate de realizatoare și prezentatoare a emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?“, care se difuzează la PRO Tv de 18 ani. Toate aceste lucruri au transformat-o pe Oana Cuzino într-una dintre cele mai de încredere voci din domeniul medical.
Povestește-ne un pic cum ai ajuns să alegi medicina și de ce te-a atras geriatrie?
M-a inspirat încă din copilărie profesor doctor Ana Aslan, pe care am avut ocazia s-o văd pe când îmi vizitam bunica internată la ea în secție. Bunica era un mare fan al acesteia. De la ea și de la părinți am aflat, încă de mică, despre cariera și personalitatea Anei Aslan. Apoi, tatăl meu a avut ocazia să călătorească cu ea în Argentina, unde dr. Ana Aslan mergea pentru o conferință și deschiderea unor centre de geriatrie care îi utilizau strategia antiaging și protocolul Gerovital. La întoarcerea în țară, tatăl meu ne-a povestit cât de impresionat a fost de popularitatea și respectul pe care îl avea, că a fost întâmpinată și apreciată ca o veritabilă vedetă a lumii științifice. M-a fascinat și inspirat. În acele vremuri părea imposibilă o asemenea recunoaștere a valorii, mai ales în plan extern, în străinătate. Asta m-a făcut să visez, copil fiind, că este o cale de a evada, știind că Ana Aslan și-a dobândit această libertate prin valoare certă, studiu, cercetare și inovație. Chiar dacă între timp regimul și lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere, când am hotărât că voi urma medicina, am ales această specializare foarte complexă, care la noi se numește Gerontologie și Geriatrie. Spre deosebire de alte țări în care vorbim doar de medici geriatri. Ce înseamnă acest lucru? Mai exact, noi acoperim întreaga problematică a fenomenului îmbătrânirii, din punct de vedere social, psihologic, emoțional… pe lângă partea strict medicală adresată pacientului 65 plus, caracterizat din păcate la noi, de polipatologie și polimedicație. Bineînțeles, abordăm și tema luptei împotriva îmbătrânirii - medicina antiaging, care, de asemenea, pentru mine reprezintă unul dintre cele mai fascinate domenii ale științei în general, și al medicinei și biologiei, în special.
Cum ai ajuns să faci și televiziune și de ce ai ales să te împarți între emisiunile TV și practicarea medicinei?
Așa cum vă spuneam, avantajul specializării mele, geriatria, este și că apreciază viața omului în ansamblu și cercetările din domeniul nostru cuprind puncte importante de referință în domeniul medicinei preventive, demonstrând că încă din tinerețe trebuie să fii vigilent cu organismul tău și să aplici permanent corecții ce duc la maximizarea resurselor tale biologice. Am vrut să fac cunoscute aceste lucruri oamenilor din toate categoriile sociale, să înțeleagă ce înseamnă de fapt o conduită de viața preventivă; de aceea m-am îndreptat înspre televiziune încă din primii ani de rezidențiat. În perioada în care îmi definitivam studiile medicale, m-am implicat și în activitatea de cercetare din cadrul INGG Ana Aslan. De altfel, proiectele de cercetare în care am activat, mai ales studiile ample comparative la nivel european, m-au influențat să mă îndrept și către mass-media, pentru a face cunoscute aceste principii ale medicinei preventive care făceau o diferență uriașă între stilul de viață occidental și cel românesc. M-am ghidat mereu după credința că demonstrând oamenilor cât de importantă este schimbarea dietei de zi cu zi, deprinderea unor obiceiuri sănătoase, de la sport și mișcare, la controale periodice, echilibrarea ritmului muncă-relaxare ș.a.m.d., putem ajuta oamenii să îmbătrânească frumos și să acționeze astfel asupra noțiunii de calitate a vieții vârstnicului de la noi.
Emisiunea „Ce se întâmplă doctore?” se difuzează la Pro Tv încă din 2002. Ce s-a schimbat de atunci și până acum, atât în ceea ce te privește pe tine, cât și formatul emisiunii?
Este interesant că formatul emisiunii noastre s-a păstrat încă de la începuturi până acum. Ne-am dorit încă de la început ca în minim de timp să cumulăm maxim de informații pe o anumită temă, din care oamenii să poată reține esențialul. Și se pare că am reușit ca în acest fel, dincolo de interesul cultural medical, să convingem oamenii să aplice schimbări în stilul lor de viață, să meargă la controale sau consultații specifice, să caute anumite investigații sau specialiști de top. Marea noastră mulțumire apare atunci când telespectatorii ne comunică asta și ne dăm seama că eforturile noastre chiar merită din plin.
Vezi continuarea AICI















