Magic News

Gwen Stefani şi Blake Shelton s-au logodit

Împreună din 2015, artiştii Gwen Stefani (51 de ani) şi Blake Shelton (44 de ani) şi-au anunţat logodna printr-o fotografie extrem de frumoasă publicată pe conturile de Instagram.

Fotografia în care Blake şi Gwen se sărută, în timp ce artista arată spre aparatul foto mâna cu inelul de logodnă a fost însoţită de un simplu cuvânt din partea fostei solistei No Doubt: “Da”.

„Gwen, mulţumesc pentru că mi-ai salvat anul 2020... şi restul vieţii. Te iubesc. Am auzit un DA!”, a scris cântăreţul de muzică country declarat de revista People în 2017 cel mai sexy bărbat.

Cei doi s-au cunoscut în 2014, când erau antrenori la emisiunea “The Voice”, ambii fiind atunci implicaţi în alte relaţii.

Gwen Stefani era căsătorită cu Gavin Rosdale, împreună cu care are 3 băieţi, în timp ce Blake Shelton era însurat cu Miranda Lambert.

În 2015, atât Gwen, cât şi Blake au divorţat, iar în 2016 s-au afişat pentru prima dată împreună.

În 2018, ei au cântat melodia „You Make It Feel Like Christmas”, inclusă pe albumul cu piese de Crăciun al lui Stefani, iar în 2020, au urcat pe scena galei Grammy pentru a interpreta „Nobody But You”, cântec inclus pe discul artistului, „Fully Loaded: God's Country”.