Magic News

39 de ani de la căsătoria Prinţului Charles cu Diana. Detalii despre nunta de basm

Într-o zi de 29 iulie, în 1981, Charles, Prinţ de Wales (32 de ani) se căsătorea cu Lady Diana Spencer (20 de ani).

Logodna celor doi fusese anunţată pe 24 februarie 1981, la Palatul Buckingham, iar cu acea ocazie moştenitorul tronului îi dăduse viitoarei prinţese un inel în valoare de 30.000 de lire sterline, creat din 14 diamante care înconjurau un safir. Diana acceptase cererea imediat.

Tânara care îşi dorise să fie ballerina a devenit Prinţesa de Wales când s-a căsătorit cu Prinţul Charles, pe 29 iulie 1981, în Catedrala St. Paul. Aceasta avea mai multe locuri decât Westminster Abbey, care fusese folosită anterior pentru nunţile regale.

Ceremonia din 29 iulie 1981 a fost numită o "nuntă de basm" si a fost urmărita la televizor de 750 de milioane de oameni din 50 de ţări.

La altar, Diana a inversat, din greşeală, ordinea numelor lui Charles, spunând Philip Charles Arthur George. Ea nu a spus nici că "se va supune", ceea ce a provocat senzaţie la vremea aceea. Nunta a început la 11:20 A.M. 21 (ora de vară britanică), iar Diana purta o rochie în valoare de 9.000 de lire sterline, cu o trenă lungă de 8 metri si cu cele mai frumoase broderii.

 Pe 5 noiembrie 1981 era anunţată oficial prima sarcina a Dianei, ea discutând deschis în faţa presei problema stării sale.

În aripa privată numită Lindo a Spitalului St. Mary, din Paddington, pe 21 iunie 1982, Diana a dat naştere primului ei fiu şi moştenitor, William. Al doilea fiu, Prinţul Henry de Wales, s-a născut dupa doi ani, pe 15 septembrie 1984. 

Povestea Dianei şi a lui Charles s-a terminat cu divorţul din 1996, iar un an mai târziu Diana avea să moară într-un accident de maşină la Paris. În 2005, în cadrul unei ceremonii discrete, Charles se căsătorea cu Camilla Parker Bowles.