Magic News

“Goodnight With Dolly” - Dolly Parton citeşte poveşti pentru copii

Dolly Parton, celeba cântăreaţă americană de muzică country, va citi poveşti pentru copiii din lumea înteagă în cadrul unor sesiuni de lectură organizate o dată pe săptămână.

În vârstă de 74 de ani, Dolly a mărturisit că îşi doreşte “să împărtăşească puţină iubire” în aceasta perioadă în care lumea se află în plină pandemie de coronavirus.

Prgramul se va numi “Goodnight With Dolly” şi este prgramat să dureze timp de 10 săptămâni. Prin intermediul poveştilor, artista îsi doreşte să aducă alinare şi linişte copiilor afectaţi de pandemie.

“Dolly speră ca aceste videoclipuri să ofere un amuzament binevenit într-o perioadă dificilă şi, de asemenea, să promoveze dragostea pentru lectură şi cărţi în sufletele copiilor care le vizionează”, au declarat iniţiatorii proiectului, Imagination Library.

Dolly va începe acest proiect cu povestea “The Little Engine That Could", care a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru ea pe parcursul întregii vieţi.

Pe lista cărţilor care vor fi citite de artista americană se mai află “There's A Hole In The Log On The Bottom Of The Lake”, de Loren Long, şi “Max and The Tag-Along Moon”, de Floyd Cooper.

Imagination Library este programul creat de Dolly Parton în 1995 pentru a le oferi cărţi copiilor din Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Irlanda. În prezent, prin acest program, 1 milion de cărţi ajung în mod gratuit la copiii din lumea întreagă.