Magic News

Discursul copleşitor al lui Joaquin Phoenix de la Premiile Oscar

Joaquin Phoenix a câştigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia impresionantă din filmul “Joker”.

În discursul de acceptare a trofeului, actorul a vorbit despre umanitate, egalitatea de gen, despre drepturile animalelor şi, cu lacrimi în ochi, a amintit de fratele lui, mort la 19 ani.

“Vorbim despre lupta împotriva ideii că o singură naţiune, o singură rasă, un singur sex, o singură specie, are dreptul de a domina, folosi şi controla o alta fără a fi pedepsită.

Cred că am devenit foarte deconectaţi de lumea naturală. Mulţi dintre noi suntem vinovaţi de o viziune egocentristă asupra lumii, credem că suntem centrul Universului. Ne simţim îndreptăţiţi să inseminăm artificial o vacă şi să îi furăm puiul, chiar dacă strigătele sale de disperare sunt inconfundabile. Apoi îi luăm laptele care e destinat puiului şi îl punem în cafeaua şi în cerealele noastre”, a spus actorul.

“Ne temem de idea de schimbare personală, pentru că noi credem că trebui să renunţăm la ceva, să sacrificăm ceva. Dar oamenii sunt cei mai buni atunci când sunt creativi şi inventivi, iar noi putem crea, putem dezvolta şi implementa sisteme de schimbare care sunt benefice pentru toate fiinţele şi pentru mediul înconjurător”, a continuat actorul.

“Am fost un nemernic toată viaţa mea, am fost egoist. Am fost nemilos, a fost dificil să se lucreze cu mine şi sunt recunoscător că mulţi dintre voi mi-aţi oferit o a doua şansă. Eu cred că atunci suntem cei mai buni: când ne susţinem reciproc. Nu atunci când ne doborâm unii pe ceilalţi pentru greşelile din trecut, dar în momentele în care ne ajutăm unii pe alţii să evoluăm. Atunci când ne educăm unii pe alţii, când ne ghidăm reciproc către mântuire”, a mai spus starul din “Joker”.

Cu lacrimi în ochi, abia reușind să-și găsească cuvintele, Joaquin Phoenix și-a încheiat discursul cu un vers scris de fratele său, River, pe când acesta avea doar 17 ani. “Grăbeşte-te spre salvare cu iubire, iar pacea te va urma.”

Actorul River Phoenix a murit în 1993, la doar 19 ani, din cauza unei supradoze de droguri.