Magic News

“Ştim cine eşti, Brad Pitt!” Cum a reuşit actorul să cucerească (încă o dată) internetul

Invitat la dineul nominalizaţilor la Premiile Oscar, Brad Pitt s-a conformat protocolului şi a purtat în piept un ecuson cu numele său.

Nominalizat pentru rolul din filmul “Once Upon a Time in Hollywood”, actorul în vârstă de 56 de ani a câştigat încă o dată simpatia întregului internet, cucerit de acest gest adorabil.

Actorul a dat dovadă de modestie, dar şi de o doză de umor când s-a hotărât să poarte acest ecuson, în condiţiile în care alţi actori nu au acordat atenţie acestui detaliu.

„Ador faptul că Brad Pitt a purtat un ecuson cu numele său la dineu“, a scris o persoană pe Twitter. „N-am văzut niciodată în viaţa mea un ecuson atât de inutil. Ştim cine eşti, Brad Pitt! #bradpitt“, este un alt mesaj. Unul dintre fanii actorului consideră că Brad al trebui să primească Premiul Oscar pentru acest gest.

„Lumea are nevoie de mai mulţi oameni ca Brad Pitt, care poartă un «ecuson al modestiei»“, a scris altcineva.

Brad Pitt a luat parte la dineul oficial, alături de Charlize Theron, Quentin Tarantino, Leonardo DiCaprio sau Al Pacino. Iar fotografii prezenţi în culise au surprins exact momentul în care una dintre organizatoare îi pune ecusonul.

Cea de-a 92-a gala a Premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie la Los Angeles şi, pentru al doilea an consecutiv, nu va avea un prezentator oficial. Pincipalele momente ale serii şi câştigătorii vor fi anunţaţi de mai mulţi actori invitaţi.

Foto: Gettyimages.com