Gloria Vanderbilt a fost o femeie extraordinară care a iubit viaţa şi a trăit-o în felul ei”, a spus fiul ei, jurnalistul Anderson Cooper într-o intervenţie la CNN.
A fost căsătorită de 4 ori şi a trăit drama sinuciderii unuia dintre copiii ei. „Ce viaţă extraordinară, ce mamă extraordinară, ce femeie incredibilă!”, a adăugat el, aducându-i astfel un omagiu mamei lui.
Născută în 1924 la New York, într- o familie bogată, Gloria Vanderbilt a fost fiica magnatului Reginald Vanderbilt şi a Gloriei Morgan, cea de-a doua soţie a lui. Reginald Vanderbilt a murit de ciroză când fiica lui avea 18 luni, iar ea a moştenit, astfel, jumătate din fondul de 5 milioane de dolari.
În anii 50, Gloria a urcat pe scenă şi a apărut în emisiuni de televiziune. În anii 70 numele ei a fost asociat cu denimul, iar brand-ul Gloria Vanderbilt Jeans a devenit rapid foarte cunoscut.
În ultimii ani, ea a apărut în emisiunea CNN „Anderson Live”, şi în documentarul HBO „Nothing Left Unsaid: Gloria Vanderbilt and Anderson Cooper” (2016).
În 1955, a publicat prima carte, „Love Poems”. Memoriile ei, „Once Upon a Time: A True Story”, au apărut în 1985, iar în 2016 a lansat împreună cu fiul ei cartea „The Rainbow Comes and Goes: A Mother and Son on Life, Love and Loss”.
A scris cărţi de ficţiune şi nonficţiune ca „The Memory Book of Starr Faithfull” (1994), „Obsession” (2009), „The Things We Fear the Most” (2011), „It Seemed Important at the Time: A Romance Memoir” (2004), în care a oferit detalii despre viaţa ei amoroasă, şi „A Mother's Story” (1997), în care a scris despre sinuciderea fiului ei.
Figură mondenă a New Yorkului, se spunea că ea l-a inspirat pe Truman Capote să creeze personajul principal din „Breakfast at Tiffany's” (1958).























