Magic News

Regina Letizia a Spaniei, o apariţie extrem de elegantă de Paşte

Familia regală a Spaniei a petrecut Paştele în Palma de Majorca, o destinaţie pe care o preferă în fiecare an pentru această sărbătoare.

A fost un prilej pentru ca familia Regelui Felipe al VI-lea să asiste la slujba ţinută la Catedrala din Palma de Majorca, unde a ajuns într-o maşină condusă chiar de rege.

Alături de rege s-au aflat soţia lui, Regina Letizia, cele două fiice ale lor, dar şi mama regelui, Regina Sofia.

Pentru acestă ocazie, Regina Letizia, considerată una dintre cele mai stylish femei, a ales o rochie bleumarin cu flori albe, semnată Massimo Dutti. Astfel îmbrăcată Regina a bifat o nouă apariţie stylish, ea completându-şi look-ul cu un clutch roşu şi pantofi albaştri.

Fiicele ei îi moştenesc eleganţa şi bunul gust, Leonor purtând o pereche de pantaloni bleumarin şi o bluză mov, în timp ce sora ei mai mică a ales un outfit alb.

În timpul slujbei a fost spusă o rugăciune pentru Catedrala Notre-Dame devastată de un incendiu şi pentru victimele atentatelor din Sri Lanka, unde au murit peste 200 de oameni în exploziile care au vizat biserici catolice şi hoteluri de lux.