Actrita americana Ashley Judd a anuntat ca s-a apucat sa-si scrie biografia, cu detalii privind momentele nefericite din copilarie.
Eroina din Double Jeopardy a suferit de depresie in perioada copilariei, in contextul in care mama sa, Naomi, era mai mereu departe de casa, din cauza carierei de muzician care o facea sa calatoreasca in jurul lumii.
Ca adult, Judd si-a petrecut o mare parte a timpului concentrandu-se pe activitati de caritate si fiind ambasador global pentru programul Population Services International's YouthAIDS.
Acum, ea se pregateste sa explice in scris felul in care copilaria a inspirat-o sa-i ajute pe copiii abandonati si pe femeile din tarile sarace.
'Prin aceasta carte voi dori sa arat ca schimbarea pe care o dorim in lume trebuie sa inceapa cu noi', a declarat actrita.
sursa: Agerpres














