Magic News

Cine va prezenta a 91-a ediţie a Galei Oscar. Ar fi o premieră în ultimii 30 de ani

Cea de-a 91-a ediţie a Galei Oscar va avea loc la sfârşitul lunii februarie, iar cu cinci săptămâni înainte de cel mai aşteptat eveniment de la Hollywood nu se ştie încă cine va fi prezentator.

Anunţat iniţial drept prezentator, Kevin Hart a preferat să se retragă după polemica creată în jurul unor comentarii homofobe pe care le-a făcut în trecut.

Nimeni nu ştie cine l-ar putea înlocui pe Hart şi potrivit informaţiilor publicate de Variety, ediţia de anul acesta va oferi o premieră a ultimilor 30 de ani.

Gala se va desfăşura fără prezentator, acest rol urmând să se împartă între mai multe celebrităţi, după ce producătoarea show-ului Donna Giglotti a sesizat această oportunitate.

Considerată mult prea lungă şi uneori plictisitoare, ceremonia Premiilor Oscar ar putea avea anul acesta un aer modern datorită contribuţiei mai multor celebrităţi.

Ultimele două ediţii ale Premiilor Oscar au fost prezentate de Jimmy Kimmel, înaintea lui doar Billy Crystal primind această misiune în anii 1997 şi 1998.

Gala Premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2019, la Los Angeles, iar nominalizările vor fi anunțate pe 22 ianuarie.