Magic News

Primii artişti confirmaţi la Gala Holograf-Hall of Fame

În această toamnă, trupa Holograf împlineşte 40 de ani în muzica românească, eveniment ce va fi marcat printr-o gala aniversară.

Pe 10 octombrie, pe scena Sălii Palatului vor urca, de asemenea, Delia, Horia Brenciu şi trupa Taxi, artişti apropiaţi de formaţia Holograf.

Trupa Holograf este legată de fiecare dintre aceşti artişti prin proveşti şi amintiri emoţionante sau amuzante pe care spectatorii le vor descoperi în spectacolul de pe 10 octombrie de la Sala Palatului.

Conceput ca un omagiu pentru talentul şi contribuţia „holografilor“ în muzica romanească, spectacolul  Holograf - Hall of Fame are o particularitate neîntâlnită la un alt concert: niciunul dintre băieţii de la Holograf nu ştie distribuţia show-ului dedicat lor.

Abia în timpul spectacolului vor descoperi piesele care au fost preluate de artiştii care le aduc un omagiu la 40 de ani de carieră.

Gala extraordinară se va încheia cu un recital al trupei, băieţii pregătind propriile lor surprize drept mulţumire pentru toţi cei care le vor fi alături.