Magic News

Adelina Toncean, îngerul copiilor spitalizaţi, la Magic FM - “E greu, dar şi minunat să fii voluntar”

Adelina Toncean, iniţiatoarea programului de voluntariat “Niciun copil singur în spital” a fost invitată la matinalul Magic FM.

Tânăra din Constanţa este un adevărat înger pentru copiii spitalizaţi, cărora le-a oferit şansa de a avea alături nişte oameni cu suflet care au grijă de ei, precum nişte părinţi.

Adelina visase că într-o bună zi toţi copiii singuri din spitale sunt ţinuţi în braţe de cineva, lucru care se întâmplă acum. Înainte de a se implica în aceaste proiecte, Adelina Toncean a lucrat într-o multinaţională. “Am sunt alături de inima copiilor şi folosesc ce am învăţat în corporaţie”.  

“Copiii sunt singuri în spitale din multe motive. Sunt părăsiţi, au familiile departe, au mame foarte tinere”, a declarat Adelina, care a ştiut că va face acest lucru din 2014 când copilul din viaţa ei a plecat.

În programul de voluntariat imaginat de Adelina Toncean s-au înscris foarte mulţi oameni. “E greu, dar şi minunat să fii voluntar. Eşti responsabil faţa de copii şi de oamenii care vin. E multă teamă la început.” Voluntarii se întorc însă şi fac lucruri minunate pentru copii. Cineva spunea că nu e greu să vii, e greu să pleci.”

Din program fac parte şi 17 bunicuţe foarte active. Nu au lipsit niciodată şi au declarat că nu mai au nevoie de medicamente pentru inimă după ce i-au ţinut în braţe pe copiii de la Terapie Intensivă.

În total, cei 4 oameni care se ocupă de programul “Niciun copil singur în spital” au primit 3200 de cereri, iar voluntarii continuă să îi caute. “Nu oprim pe nimeni să vină. Trainingul durează 2 zile. Învaţă care sunt regulile din secţie. Fac ce face şi o mamă: le cântă, îi ţin în braţe, îi pupă.”

Adelian Toncean mai are un proiect “Certificat de viaţă”, dedicat copiilor bolnavi, care primesc cea mai importantă şansă.