În vârstă de 71 de ani Elton John şi-a permis să îi idea câteva sfaturi lui Ed Sheeran, tânărul artist britanic în vârstă de 27 de ani, aflat pe culmile succesului.
Elton John a văzut şi a trăit multe, a cunoscut succesul, dar şi decăderea, astfel încât are sufiecient de multă experienţă de viaţă încât să îşi permită să îl sfătuiască pe Ed.
Astfel, Elton îl sfătuieşte pe Ed să nu se obişnuiască prea mult cu succesul, pentru că aceasta nu durează. “După apogeu, vine o perioadă mai calmă, iar succesul nu poate fi niciodată înlocuit”.
Cu 300 de milioane de albume vândute în lumea întreagă, Elton John a continuat, spunând: “Nu îmi doresc să am un No.1 de fiecare dată când lansez ceva. O altă melodie trebuie să fie în top. Este ciclic.” Va sosi un momen în care nu se va întâmpla să fie aşa şi tu rebuie să accepţi acest lucru”, i-a mai spus Elton lui Ed.
Iar tânărul artist pare să fi ţinut cont de acest lucru, el declarând deja ca nu se aşteapă ca viitorul lui album să aibă acelaşi succes precum “Divide”.














