Pe 30 martie, Celine Dion a împlinit 50 de ani şi a sărbătorit înconjurată de familie şi de prieteni.
Pe contul său de Instagram şi de Facebook, artista a ţinut să le mulţumească fanilor săi pentru mesajele pe care i le-au trimis.
“Vreau să vă mulţumesc pentru mesajele şi clipurile, care m-au emoţionat profund. Am sărbătorit în intimitate, înconjurată de familie, iar urările şi gândurile voastre m-au acompaniat toată ziua”.
Cu siguranţă, Celine Dion a primit multe daruri, însă unul a fost cu totul special, şi anume cel primit din partea lui Pepe Munoz, dansatorul spaniol de care o leagă o prietenie strânsă.
Extrem de talentat la desen, Pepe Munoz i-a facut un portret artistei, el scriind drept mesaj: “La multi ani, şefa!”
Celine Dion şi Pepe Munoz au fost văzuţi des împreună, cei doi plimbându-se prin Paris sau ieşind să ia cina la restaurante selecte.
Zvonurile despre relaţia lor nu au fost confirmate până acum. În acest moment, Celine Dion a luat o pauză în carieră din cauza unor probleme la ureche, care nu se pot rezolva decât printr-o operaţie.















