Cascadorul Valentin Vasilescu a fost invitat în această dimineaţă în studioul Magic FM şi nu a venit singur.
Dacă ieri a ajuns la Rock FM însoţit de lupul Bref, astăzi Valentin a venit împreuna cu Cosava, un uliu harris impresionant.
Originară din America Centrală, pasărea vânează în grup, face echipă şi este ideală pentru şoimărit, activitate pe care copiii o pot deprinde în cadrul Arenei Basme cu cai, infiintata de Valentin.
Tot la “Basme cu cai”, Valentin Vasilescu şi alţi colegi cascadori vor pune în scenă pe 31 martie spectacolul “Baba Samca, Talpa iadului”, iar copiii de la 3 la 70 de ani vor trăi cu sufletul la gură aventura în care sunt implicaţi Făt-Frumos, JumatateDeOmCalarePeJumatateDeIepureSchiop, Calul Năzdrăvan, copii şi o vrăjitoare zburătoare.
Spectacolul este organizat sub forma unui basm realizat filmic, “Baba Samca, Talpa Iadului” aduce în prim-plan personaje din mitologia românească şi promovează valori precum curajul, adevărul şi bunătatea.
Foto: Mihai Vasilescu





















