Jennifer Aniston şi Justin Theroux divorţează după 2 ani de căsătorie

Actorii Jennifer Aniston şi Justin Theroux au surprins pe toată lumea după ce au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că divorţează.

Actorii Jennifer Aniston şi Justin Theroux au surprins pe toată lumea după ce au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că divorţează.

Cei doi s-au cunoscut în 2008 şi au început relaţia în 2011, iar în august 2015 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime organizată pe proprietatea lor din Bel Air.

Despărţirea lor s-a produs la sfârşitul anului trecut, aşa explicându-se absenţa lui Justin de la ziua de naştere a actriţei care a împlinit de curând 49 de ani.

“Pentru a pune capăt zvonurilor, am hotărât să anunţăm despărţirea noastră. Decizia a fost una mutuală şi luată cu dragoste, la sfârşitul anului trecut. Suntem doi buni prieteni care au decis să o ia pe drumuri diferite, ca membri ai unui cuplu, dar care doresc să-şi continue nepreţuita prietenie.”, au declarat cei doi.

Cuplul şi-ar dori să ţină presa departe de această poveste. “În mod normal, am fi făcut asta în privat, dar ţinând cont că tabloidele inventează şi speculează, vrem ca noi să spunem adevărul direct. Orice altceva apare în presă care nu vine de la noi este doar invenţia altcuiva. Mai presus de toate, suntem hotărâţi să păstrăm adâncul respect şi dragostea pe care le avem unul pentru celălalt".

Aceasta a fost cea de-a doua căsătorie pentru Jennifer Aniston şi prima pentru Justin Theroux, în vârstă de 46 de ani.

Jennifer Aniston a mai fost căsătorită cu Brad Pitt, căsătoria celor doi încheindu-se în 2005 după ce au existat zvonuri că Brad a înşelat-o cu Angelina Jolie. Fanii lui Jennifer Aniston şi ai lui Brad Pitt visează acum la o nouă poveste de dragoste între cei doi, ambii fiind din nou liberi.