Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez sunt în acest moment unul dintre cele mai glam cupluri de la Hollywood, cei doi arătând incredibil de bine împreună.
Au demonstrat din plin acest lucru la Los Angeles, la lansarea campaniei Guess pentru primăvara 2018, unde au reuşit o apariţie de nota 10.
Jennifer Lopez, care este imaginea campaniei Guess pentru sezonul primăvară-vară, a mizat pe o rochie bleu, incredibil de sexy, accesorizată cu o haină de blană, pantofi cu toc şi clutch, artista în vârstă de 48 de ani strângându-şi părul într-un coc.
Alex Rodriguez, fostul jucător de baseball de la New York Yankees, i-a fost alături iubitei lui, acesta purtând un sacou de catifea albastră, pantaloni negri şi o cămaşă descheiată la gât.
Evenimentul Guess a avut loc în condiţiile în care se înmulţesc acuzaţiile de hărţurire sexuală la adresa lui Paul Marciano, cofondatorul brandului. Top modelul Kate Upton, în vârstă de 25 de ani, l-a denunţat recent pe Marciano , în vârstă de 65 de ani, ea completând astfel o lunga listă de vedete care s-au alăturat mişcării MeToo. “Este dezamăgitor că o firmă simbol pentru femei, precum Guess, încă îl susţine pe Paul Marciano drept director creative”, a scris Upton pe Twitter.


















