Deşi continuă să sufere din cauza greţurilor matinale, Kate Middleton se gândeşte deja la numele copilului său şi, în cazul în care va aduce pe lume o fetiţă, ar putea să o numească Diana, după numele mamei prinţului William, sau Victoria.
'Catherine spunea, pomenind şi de sugestiile făcute de mama sa, că doreşte ca mai întâi să nască şi apoi va decide asupra numelui. Dacă va fi o fată, Victoria este unul dintre numele favorite, iar Diana este un nume pe care Catherine l-a iubit întotdeuna', a declarat şi Jessica Hay, prietena apropiată a ducesei încă din şcoală.
Ducesa de Cambridge suferă încă de puternice stări de greaţă în cursul dimineţilor, la doar câteva zile după ce a fost externată din spital unde i s-a pus un diagnostic destul de comun între gravide, şi anume hyperemesis gravidarum.
Prinţul William a anulat chiar o apariţia publică pe care trebuia să o susţină duminică, la Londra, pentru a fi alături de soţia sa.
William a participat sâmbătă la Gala Winter Whites, la Londra, ocazie cu care a făcut câteva comentarii pe marginea stării ducesei. 'Nu ştiu de ce se numesc stări de rău de dimineaţă - ar trebui să le spună stări de rău de zi şi de noapte. Este în curs de refacere, dar se simte deja ca şi când ar trece prin aceste stări de ani de zile', a comentat prinţul.
sursa: Agerpres














