Uma Thurman şi Charlotte Gainsbourg vor apărea în următorul film al lui Lars Von Trier

Lars Von Trier alcătuieşte o distribuţie de excepţie pentru următorul său film. După Christian Slater şi Charlotte Rampling, Uma Thurman va figura printre personajele din 'Nymphomaniac', film regizat de Lars Von Trier.

Deşi declaraţiile şocante ale regizorului danez făcute în 2011 la Cannes l-au transformat în persona non grata, vedetele continuă să se înghesuie să joace sub bagheta lui. Uma Thurman, eroina din 'Kill Bill', s-a alăturat şi ea proiectului, potrivit Hollywood Reporter, care nu a precizat care va fi rolul acesteia. S-a alăturat astfel actorilor Charlotte Rampling, Christian Slater, Stellan Skarsgard, Shia LaBeouf şi Charlotte Gainsbourg.

Distribuţia s-ar mai putea îmbogăţi cu alte vedete. Deşi nu s-a confirmat, Nicole Kidman şi Willem Dafoe ar putea juca în film. Informaţia ar trebui confirmată sau infirmată repede, pentru că filmările la 'Nymphomaniac' au început deja.

sursa: Agerpres