Creatorul seriei 'Family Guy', Seth MacFarlane va fi gazda Galei Oscar 2013 de la Los Angeles, au anunţat producătorii ceremoniei, Craig Zadan şi Neil Meron.
Seth MacFarlane şi-a făcut debutul regizoral la începutul acestui an cu producţia 'Ted', care a obţinut peste 42 de milioane de dolari din încasări.
Nominalizările pentru cea de-a 85-a ediţie a Premiilor Oscar vor fi anunţate la 10 ianuarie, înainte de premiile Golden Globe şi cu aproape o săptămână mai devreme decât erau anunţate în mod tradiţional.
Gala Oscar 2013 va avea loc la 24 februarie.
sursa: Agerpres














