Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lui James Bond, Roger Moore a înregistrat un cântec eveniment. Actorul britanic, care va împlini în curând 85 de ani, a adus astfel un omagiu personajului James Bond, pe care l-a interpretat şi el.
Cel care l-a întruchipat de şapte ori pe celebrul agent 007 interpretează piesa 'Happy Birthday Mr. Bond!'. Cu această ocazie, s-a întâlnit cu Irka Bochenko, fostă James Bond Girl, partenera lui din 'Moonraker' (1979).
Primii paşi ai lui Roger Moore în muzică se vor afla în magazine din septembrie, dar cei care sunt mai nerăbdători pot accesa jamesbond007.net, unde vor găsi extrase în exclusivitate.
Roger Moore a intrat în pielea lui James Bond prima oară în 1973, dar cele dintâi aventuri cinematografice ale celui mai vestit agent al Majestăţii Sale au rulat în 1962, cu Sean Connery în rolul principal. În total, şase actori l-au interpretat pe James Bond, personaj creat în 1953 de scriitorul britanic Ian Fleming. Ultima apariţie a lui Roger Moore ca James Bond a fost în 1984, dar rolul agentului 007 nu este singurul care l-a făcut celebru pe Sir Roger. A fost şi neuitatul Lord Brett Sinclair din serialul 'Brett şi Danny' (unde a jucat alături de Tony Curtis), precum şi Simon Tempar din serialul 'Sfântul'.
Cântecul lui Moore este una din multele suprize pregătite pentru fanii lui James Bond cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a personajului. Cel mai frumos cadou rămâne însă următorul film James Bond, 'Skyfall', regizat de Sam Mendes, cu Daniel Craig în rolul principal, care va fi lansat la toamnă.
sursa: Agerpres














