William şi Kate sărbătoresc primul an de la căsătorie

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Kate Middleton au aniversat duminică în intimitate un an de la căsătoria ce a avut loc cu fast şi a fost văzută de două miliarde de telespectatori.

 

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Kate Middleton au aniversat duminică în intimitate un an de la căsătoria ce a avut loc cu fast şi a fost văzută de două miliarde de telespectatori.

 

Cuplul marchează acest eveniment într-o 'manieră privată' şi petrece weekendul cu prietenii, a declarat un purtător de cuvânt al palatului Saint-James.

 

Ducele şi ducesa de Cambridge au asistat sâmbătă la căsătoria unei prietene a tinerei ducese. Ziarul a publicat o fotografie în care apare Kate, îmbrăcată într-o rochie în tonuri bleu alături de soţul ei William, îmbrăcat într-un costum din trei piese.

 

Departe de efervescenţa mediatică provocată anul trecut de 'mariajul secolului', prima aniversare a acestei uniuni a fost aproape absentă de pe prima pagină a ziarelor britanice, care au abordat subiectul în paginile interioare.

 

Cuplul va fi în centrul atenţiei în luna iunie în cursul ceremoniilor prilejuite de jubileul de diamant, ce marchează 60 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a. De la căsătorie, William şi Kate au efectuat un turneu oficial triumfal în Canada şi California şi s-au întâlnit cu cuplul Obama. Apariţiile lor publice, surâzătoare şi politicoase, au atras mulţimile.

 

sursa: Agerpres