Fostul soţ al lui Whitney Houston pledează nevinovat la acuzaţia conducere în stare de ebrietate

Cântăreţul Bobby Brown, fostul soţ al lui Whitney Houston, judecat la Los Angeles pentru conducere în stare de ebrietate, a pledat luni nevinovat, a anunţat tribunalul, citat de AFP.

 

Cântăreţul Bobby Brown, fostul soţ al lui Whitney Houston, judecat la Los Angeles pentru conducere în stare de ebrietate, a pledat luni nevinovat, a anunţat tribunalul, citat de AFP.

 

Bobby Brown, a cărui căsătorie tumultuoasă cu Whitney Houston a coincis cu problemele cu drogurile şi cu prăbuşirea carierei cântăreţei, a fost reţinut pe 26 martie, în timp ce conducea vorbind la telefon, la câteva săptămâni după moartea divei pop. Prin avocată, el a pledat nevinovat.

 

După arestare, a fost închis la Van Nuys (nord de Los Angeles), fiind eliberat pe o cauţiune de 5.000 de dolari.

 

Bobby Brown a fost căsătorit 15 ani cu Whitney Houston, care a murit pe 11 februarie, la 48 de ani, într-un hotel de lux din Beverly Hills. Cei doi au divorţat în 2007, iar cântăreaţa a obţinut custodia fiicei lor, Bobbi Kristina, care a moştenit întreaga avere a mamei sale.

 

sursa: Agerpres