Acum, în plină perioadă de renaştere a interesului faţă de Whitney Houston, fostul ei soţ, Bobby Brown, intenţionează să publice o carte de confesiuni, în care să-şi povestească în detaliu viaţa lui alături de diva soul.
Bobby Brown vrea să spună povestea care a împins-o încet-încet pe Whitney Houston spre alcool şi droguri. El spune că ar fi scris cartea în 2008, dar, pentru că interesul faţă de cântăreaţă era foarte scăzut, nu a publicat-o atunci. 'Acum câţiva ani, interesul pentru o carte despre Whitney nu era prea mare. Ea nu mai era atunci în lumina reflectoarelor. Dar astăzi, după moartea ei tragică, situaţia s-a schimbat. A venit timpul să apară un punct de vedere cinstit asupra vieţii lui Whitney', a spus o sursă Huffington Post.
Dacă unii consideră că intenţiile lui Bobby ar fi onorabile, alţii cred că scopul lui este doar câştigul. 'Este un bărbat care a plecat de la funeraliile fostei sale soţii pentru că nu i-a plăcut unde a fost aşezat şi care a mers să dea un concert pe bani în aceeaşi seară', a declarat un prieten al cântăreţei. 'Nu a urcat pe scenă în acea seară pentru simţea nevoia să-şi cânte cele mai cunoscute hituri sau pentru că lui Whitney i-ar fi plăcut ca el să-şi încânte fanii, ci pentru bani, tot aşa cum vrea cum să scrie o carte în care să dezvăluie tot', adaugă el.
Să fie vorba de sentimente sau de bani?, se întreabă Huffington Post. Se pare că, din nefericire, moartea lui Whitney Houston este o sursă de venituri pentru unii.
sursa: Agepres















