Amintirea legendarului muzician Johnny Cash va fi cultivată şi în cadrul unui muzeu dedicat vieţii şi activităţii sale ce urmează să se deschidă la Nashville, în Tennessee, patria muzicii country.
Celebrul muzician a încetat din viaţă în 2003 dar amintirea sa va continua să fie vie şi datorită colecţionarului Bill Miller, care alături de rudele muzicianului, va deschide o expoziţie dedicată lui Johnny Cash.
'Dacă există cineva care dispune de toate cele necesare pentru a pune la punct un muzeu, atunci acea persoană este Miller. Am foarte multă încredere în el şi cred că până acum s-a descurcat extraordinar. Cred că va face ceva cu stil şi plin de demnitate, ceva ce va reprezenta foarte mult din punct de vedere istoric, şi nu doar încă o expoziţie kitsch De abia aştept să văd rezultatul final al muncii sale', a declarat pentru agenţia americană de presă fiica celui supranumit 'The Man in Black', Rosanne Cash.
La data de 26 februarie Johnny Cash ar fi împlinit 80 de ani.
sursa: Agerpres















